Alexandru Rogobete a participat joi la reuniunea informală a miniștrilor sănătății, organizată în cadrul Președinției Cipriote a Consiliului Uniunii Europene. Reprezentantul României a susținut inițiativa Comisiei de înființare a Centrului European de Excelență Clinică pentru Produse Farmaceutice. Totodată, Rogobete a prezentat avantajele pe care le oferă apartenența la grupul european.
„În intervenția mea, am exprimat clar nevoia României pentru o adaptare mai rapidă la noile mecanisme europene și pentru reducerea timpilor de așteptare în procesul de introducere a terapiilor inovatoare. Pentru pacienți, fiecare lună contează. Pentru România, avantajele sunt concrete: acces mai rapid la ghiduri și protocoale clinice armonizate la nivel european; acces accelerat la terapii inovatoare și tratamente personalizate, în special în oncologie; reducerea decalajelor în accesul la inovație față de alte state membre; integrarea mai eficientă a terapiilor avansate și a biotehnologiilor moderne”, a scris Alexandru Rogobete pe Facebook.
Ministrul român a mai spus că orice întârziere administrativă afectează șansele reale ale pacienților.
„În calitate de ministru al sănătății, susțin ferm aderarea României la acest grup european. Obiectivul este clar: creșterea accesului pacienților români la cele mai recente ghiduri și la terapii inovatoare, în condiții de siguranță, eficiență și transparență. Integrarea în aceste structuri europene este o decizie strategică pentru modernizarea sistemului de sănătate și pentru reducerea inechităților în accesul la tratament”, a precizat Rogobete.
(sursa: Mediafax)