Jurnalul.ro Ştiri Observator România are excedent comercial la bunuri cu SUA

România are excedent comercial la bunuri cu SUA

Conform unui raport al Birului de Analiză Economică din SUA, România a importat din SUA bunuri în valoare de 1,4 mld. de dolari şi a exportat bunuri de 2,9 mld. dolari. Astfel, în relaţia comercială cu SUA, România a înregistrat un excedent comercial de 1,5 mld. de dolari.

„Cele mai importante investiţii americane în România sunt în sectorul de producţie şi în agro şi hrană. Comerţul dintre SUA şi România a crescut în mod constant în ultimii 10 ani şi arată un excedent comercial pentru România, care trebuie continuat”, a spus Ionuţ Simion, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Americane, AmCham România.

Afirmaţiile au fost făcute în cadrul Forumului Economic România-SUA, organizat de AmCham.

Investiţiile directe şi indirecte ale americanilor în România au însumat 7,6 mld. dolari în 2020, cele mai recente date ale Băncii Naţionale a României (BNR). Spre comparaţie, în 2019 americanii au investit în România circa 6,6 mld. dolari.

„SUA este cel de-al cincilea cel mai mare investitor din România şi cel mai imprtant investitor din afara Europei”, a mai spus Simion.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri