Patru instituţii de învăţământ superior din România sunt în clasamentul internaţional al Universităţilor 2016, dar la categoria 701 plus. Nu este de mirare, dacă ne gândim că bugetele pentru cercetare sunt practic inexistente în ţara noastră, iar criteriile de departajare sunt în strânsă legătură cu investiţiile în acest domeniu. Clasamentul cuprinde 916 universităţi din 81 de ţări, scrie A1.ro.
MIT (Massachusetts Institute of Technology) rămâne, pentru al cincilea an consecutiv, cea mai buna universitate din lume. Stanford urcă pe locul doi, împingând Harvard pe poziţia a treia, relevă Clasamentul International al Universitatilor 2016. Pe următoarele poziţii se constată o cădere generală a instituţiilor din vestul Europei, în special a celor din Marea Britanie şi Germania. Universitatea Cambridge a ratat podiumul anul acesta, obţinând doar locul 4, iar Universitatea Tehnică din Munchen este pe poziţia 60.
România este prezentă în clasament cu patru universităţi: Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea de Vest din Timişoara.
Topul este realizat anual, începand din 2004, iar criteriile luate în calcul sunt reputaţia academică şi cea în rândul angajatorilor, raportului între numărul de studenţi şi corpul didactic, numărul de lucrări listate în publicaţii de specialitate, numărul profesorilor şi al studenţilor internaţionali.
TOP 5 CLASAMENTUL INTERNAŢIONAL AL UNIVERSITĂŢILOR 2016
1. Massachusetts Institute of Technology (MIT) (SUA)
2. Stanford University (SUA)
3. Harvard University (SUA)
4. University of Cambridge (UK)
5. California Institute of Technology (Caltech) (SUA)