Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Romania, avertizata de expertii agentiei de rating Fitch

Romania, avertizata de expertii agentiei de rating Fitch

Fitch Ratings a confirmat vineri ratingurile pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală ale României la "BBB minus", perspectiva asociată pentru ambele calificative fiind stabilă, însă avertizează că deficitul bugetar s-ar putea adânci spre 3,4% din PIB în 2018 şi 3,6% în 2019, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară. 

 

Plafonul de ţară al României a fost confirmat la "BBB plus", iar calificativul pe termen scurt în valută şi monedă locală a fost confirmat la "F3". "Ratingurile de tip investment grade atribuite României sunt sprijinite de nivelul moderat al datoriei publice, şi indicatorii privind PIB-ul per capita şi guvernanţă, care sunt în linie cu intervalul "BBB". Totusi, relaxarea fiscală pro-ciclică cu o deviaţie pozitivă a PIB (output gap) reprezintă un risc la adresa stabilităţii macroeconomice", susţine Fitch. 

Economia României a stagnat în ritm trimestrial în perioada ianuarie-martie 2018, reducând avansul anual la 4,2%, de la 6,6% în trimestrul patru din 2017. Câştigurile obţinute de pe urma creşterii rapide a salariilor şi a reducerilor de taxe au început acum să se atenueze, apreciaza Fitch. Prin urmare, agenţia a menţinut nemodificate estimările privind PIB-ul, care ar urma să crească cu 3,8% în 2018 şi 3,3% în 2019. 

Cu încetinirea semnificativă din primul trimestru al acestui an, slăbirea indicatorilor privind încrederea în economie, înăsprirea politicii monetare, presiunile inflaţioniste mai ridicate şi reapariţia incertitudinilor externe, scenariul unei "aterizări periculoase" (hard-landing) apare ca un risc de deteriorare semnificativ, avertizează Fitch. Echilibrarea politicii fiscale cu stabilitatea macroeconomică va fi probabil dificilă pentru Guvern, se arată în comunicatul agenţiei de evaluare financiară. 

PIB-ul per capita al României este proiectat să depăşească în 2018 nivelul mediu actual al statelor din categoria "BBB". Comisia Europeană estimează că PIB-ul potenţial al României a ajuns la 4,1% anul trecut, de la o medie de 2,7% în ultimii cinci ani, datorită câştigurilor în productivitate, deşi se confruntă cu dificultăţi din cauza problemelor demografice. Între timp piaţa muncii se înăspreşte şi creşterea productivităţii continuă să rămână în urmă comparativ cu creşterea salariilor, apreciază Fitch. 

Politica fiscală expansionistă a slăbit finanţele publice ale României, susţin analiştii agenţiei. Deşi România a menţinut anul trecut deficitul bugetar la 2,9% din PIB, sub nivelul de 3% cerut de UE, această menţinere a fost avantajată de creşterea economică solidă şi s-a bazat pe reducerea cheltuielilor cu investiţiile, iar agenţia nu crede că performanţa fiscală din 2017 poate fi susţinută şi se aşteaptă ca deficitul bugetar al României să se adâncească spre 3,4% din PIB în 2018 şi 3,6% din PIB în 2019, în timp ce ţinta Guvernului este de 2,9% din PIB pentru acest an, pe baza unui avans al economiei de 5,5%. 

Politica fiscală expansionistă cu o deviaţie pozitivă a PIB (output gap) în creştere va duce la o deteriorare suplimentară a deficitului fiscal structural în 2018, avertizează Fitch. Scenariul de bază al agenţiei indică creşterea riscului ca România să reintre în 2019 în procedura de deficit excesiv a UE, din care tocmai a ieşit în 2013, susţine Fitch. 

Principalii factori de risc care, individual sau colectiv, ar putea duce la o acţiune negativă de rating sunt: deficite fiscale ridicate, care să ducă la o creştere rapidă a raportului datorie guvernamentală/PIB, şi o supraîncălzire a economiei sau o aterizare dură, care să submineze macrostabilitatea economică. 

În sens invers, principalii factori care, individual sau colectiv, ar putea duce la o acţiune pozitivă de rating sunt: reducerea riscurilor de instabilitate macroeconomică, implementarea unei consolidări fiscale care să îmbunătăţească traiectoria pe termen lung a raportului datorie guvernamentală/PIB şi o îmbunătăţire sustenabilă a finanţelor externe. 

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri