A avea cea mai rapidă creştere din UE nu te face mai bogat, o demonstrează an de an România. Continuăm să fim ţara europeană cu cel mai scăzut nivel de trai, o ţară în care aruncă majoritatea veniturilor lunare în rate la bănci şi în produsele zilnice esenţiale: alimente, haine, costul utilităţilor (apă caldă, căldură, electricitate, gaz metan). De fapt, noi, românii, nu am acumulat deloc bunăstare în anii de creştere economică, ci am alimentat acumularea de bunăstare a confraţilor europeni de la care importăm tot felul de bunuri şi servicii. Mâncarea lor - pe masa noastră, banii noştri - la ei în portofele. În schimb, noi, românii, am acumulat mai multe datorii la bănci alimentate de aşteptările pozitive privind creşterea nivelului de trai (vezi mărirea de salarii şi pensii), pe de o parte, sau de necesităţi financiare urgente, pe de altă parte. Aşa se face că astăzi sunt mulţi români care iau credite ca să-şi poată plăti alte datorii ale familiei, inclusiv datoriile către Fisc. Şi la nivel macro noi cheltuim astăzi banii din viitor. Consumăm mai mult decât ne ţine bugetul şi ne împrumutăm să putem plăti pensiile, salariile, ajutoarele sociale. Despre investiţii, despre crearea de noi locuri de muncă, despre crearea de valoare adăugată, despre infrastructura care atrage de la sine dezvoltarea economiei private şi implicit dezvoltarea resurselor bugetare - ei bine, despre toate acestea pare că nu vrem să discutăm deloc.
O corecţie este inevitabilă, ba chiar necesară. Mulţi avertizează că riscăm ca, după un avans economic rapid, să trecem la o “aterizare forţată”. După mine, corecţia modelului economic românesc trebuie să se producă la nivel conceptual. Şi anume, cred că trebuie să trecem de la economia care exportă simplist, fără valoare adăugată, resursele naturale naţionale şi care pune în consumul autohton produsele altor economii în buzunarele cărora pompăm veniturile proprii, la economia care utilizează resursele naturale naţionale şi păstrează intern valoarea adăugată a acestora: mă refer aici şi la grâu şi porumb, şi la ape şi minereuri, şi la gaze naturale, ţiţei şi energie electrică. Dar mă refer mai ales la forţa de muncă, o resursă naturală pe care prea rapid o exportăm în ciclul productiv de valoare adăugată al altor economii.
Guvernul are din nou eterna provocare: să jongleze cu bugetul între consum şi investiţii, să-şi asigure pacea socială în ani electorali sau să asigure bunăstarea naţională în anii ce vor veni. Modul în care va fi construit bugetul pe 2019 ne va arăta dacă România rămâne blocată în modelul de până acum: creşte economic, dar nu se dezvoltă.