Jurnalul.ro Editoriale România cu trei probleme europene uriașe

România cu trei probleme europene uriașe

de Daniel Apostol    |   

Am observat o creștere în ultimele săptămâni a frecvenței mesajelor euro-sceptice. Mai mult, chiar o accentuare a acelora potrivit cărora România trebuie să-și recâștige pierduta suveranitate statală și economică. Cică am fi acum un fel de colonie, că de fapt asta am fi fost tot timpul. Am fi azi colonia “imperialismului capitalist”, exprimat oareșcum prin Uniunea Europeană. Mie îmi sună asta anacronic, dar ținând cont că mesajul vine mai ales de la unii care din școală, liceu și facultate au învățat să înfiereze capitalismul “muribund și în putrefacție”, nu pot decât să primesc ideea cu dezgust. Mă bucur însă să constat că majoritatea românilor păstrează încă mintea limpede. Recentul Eurobarometru arată că, în continuare, 52% dintre români au o imagine pozitivă despre Uniunea Europeană (comparativ cu o medie UE de 42%), 51% dintre români consideră că vocea lor contează în UE (comparativ cu o medie UE de  49%) și 56% dintre români au o percepție pozitivă asupra situației economiei europene (comparativ cu o medie UE de 49%). Cel mai semnificativ mi se pare faptul că a crescut peste jumătate ponderea celor care cred că „vocea lor contează în UE” .

România începe la 1 ianuarie 2019 să dețină pentru 6 luni Președinția Consiliului Uniunii Europene și iată că acest mandat - care ar trebui să fie istoric -  demarează având în spate o majoritate națională pro-europeană. Mandatul României va fi unul dificil: cel puțin trei probleme de gravitate serioasă vor ocupa agenda Consiliuluii UE. Prima se referă la BREXIT: este încă incert modul în care se va produce divorțul britanic de UE. Respingerea unui acord de către Parlamentul de la Londra va aduce cu sine efecte mai grave decât ale crizei financiare de acum 10 ani. Apoi, România va trebui să găsească resurse de inteligență și de abilitate în a modera negocierea bugetului european pentru următorii 7 ani. Un buget de care depinde buna funcționare a unei uniuni în care regăsim orgolii puternice și decalaje mari de dezvoltare: state net-plătitoare și state net-consumatoare de resurse financiare.

A treia problemă este de fapt principala: este chestiunea migrației și a liberei circulații a forței de muncă. Imigrația rămâne principala preocupare la nivelul UE, 40 % dintre mențiuni (+ 2 puncte procentuale față de primăvara anului 2018). Este menționată de două ori mai des decât terorismul (20 %), care rămâne a doua cea mai importantă preocupare în pofida unei scăderi puternice (- 9 față de primăvara anului 2018). O mare majoritate a respondenților sprijină „libera circulație a cetățenilor UE” (83 %, + 1 punct procentual față de primăvara anului 2018), iar în fiecare stat membru al UE, peste două treimi dintre respondenți împărtășesc această opinie.

 România: o țară mică, un mandat mare și trei probleme uriașe.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri