Jurnalul.ro Ştiri Observator România va găzdui Simpozionul Anual al NATO pe teme hibride în premieră pentru Europa de Sud-Est

România va găzdui Simpozionul Anual al NATO pe teme hibride în premieră pentru Europa de Sud-Est

de Redacția Jurnalul    |   

România va găzdui în luna octombrie Simpozionul Anual al NATO pe teme hibride în premieră pentru Europa de Sud-Est, a anunțat joi ministra de Externe Oana Țoiu.

Conform Oanei Țoiu, Bucureștiul intră astfel pentru prima dată pe lista capitalelor care au organizat acest forum, după Helsinki, Praga și Oslo.

Forumul va avea loc în 15 și 16 octombrie 2026 la București.

„Alianța își va coordona la București răspunsul la amenințările hibride - atacuri cibernetice și acțiuni de destabilizare îndreptate împotriva spațiului euro-atlantic. Amenințările hibride nu cunosc frontiere. Trebuie să creștem capacitatea de a ne apăra și să existe consecințe reale pentru cei care ne amenință siguranța în acest fel”, susține ministra de Externe.

Ea arată că astfel România devine un nod important în dezbaterile despre reziliență.

„Suntem deja țara gazdă a Centrului Cyber al Uniunii Europene (ECCC) și, din această poziție, putem facilita convergența strategică dintre UE și NATO pe acest domeniu. Este esențial să discutăm despre apărarea democrației și a infrastructurii critice chiar aici, la București, pentru soluții de securitate care servesc întreaga Alianță”, adaugă Țoiu.

Ea spune că se confirmă astfel, prin negocierile diplomatice din ultimele luni, încrederea statelor aliate că România poate găzdui o platformă de elită pentru consolidarea interoperabilității dintre statele membre.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri