Jurnalul.ro Ştiri Social România, lovită de gripă: şase oameni morţi

România, lovită de gripă: şase oameni morţi

de Monica Cosac    |   

Încă patru persoane au murit din cauza gripei, de la începutul acestui an, numărul celor care şi-au pierdut viaţa în acest sezon ajungând, astfel, la şase. Cifrele oficiale arată că s-a înregistrat o explozie de infecţii respiratorii în 2017, iar mulţi dintre cei care ajung la camerele de gardă sunt copii. Situaţia ar fi trebuit să alarmeze deja responsabilii din Sănătate, în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă a anului trecut nu fusese înregistrat niciun deces din cauza gripei sezoniere, iar numărul total al cazurilor confirmate era de zece ori mai mic.

Potrivit ultimelor date publicate, ieri, de către specialiştii în sănătate publică de la Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), până la data de 8 ianuarie, la nivel naţional, “numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) a fost de 88.286, cu 37,5% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (64.185) şi cu 36,7% mai mare comparativ cu cel întregistrat în săptămâna anterioară (64.572)”. Activitatea gripală a evoluat cu intensitate medie, cu răspândire locală mai ridicată în Bucureşti (102 cazuri confirmate) şi judeţele Iaşi(34), Constanţa(33) şi Olt (18) precum şi cu cazuri sporadice în unele judeţe.

Doar în săptămâna 2 - 8 ianuarie, s-au înregistrat la nivel naţional 352 cazuri noi de gripă clinică, comparativ cu 48 cazuri înregistrate în aceaşi perioadă din 2016. “Au fost înregistrate patru decese noi la cazuri de infecţii respiratorii acute severe confirmate cu virus gripal tip A, subtip H3N2. Numărul total de decese la cazuri confirmate cu virus gripal este şase, toate cu tip A, subtip H3N2”, arată sursa citată.

Printre cele şase persoane care şi-ai pierdut viaţa, se află şi un copilaş cu vârsta sub un an şi o femeie de 37 de ani. De asemenea, au fost răpuse de gripă o persoană pe grupa de vârstă 50-64 de ani şi trei de peste 65 de ani. Niciunul dintre aceşti pacienţi nu fusese vaccinat, iar cinci dintre ei aveau şi alte boli, potrivit datelor de la Centrul de Supraveghere al Bolilor Transmisibile.

Pe fondul creşterii numărului cazurilor de infecţii acute ale căilor respiratorii, câteva spitale din ţară au luat decizia de a suspenda accesul vizitatorilor în anumite secţii, în scopul protejării pacienţilor.

Spre deosebire de sezonul trecut, când majoritatea deceselor au fost provocate de virusul gripal A(H1N1) – cel care s-a făcut vinovat şi de aşa-numita pandemie de gripă porcină din 2009 -, în acest sezon, toate persoanele decedate au fost confirmate cu virus A(H3N2).

Cea mai bună metodă de a preveni gripa rămâne imunizarea. Vaccinarea antigripală nu este un moft, avertizează medicii, subliniind că persoanele care nu se imunizează îşi asumă riscul de a face o infecţie respiratorie severă.

 

Doar 468.100 de persoane din grupele la risc au fost vaccinate antigripal, până acum, cu serul distribuit de Ministerul Sănătăţii

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri