Mâine, 16 decembrie, începând cu ora 13:00 Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României împreună cu studenții Senatului Academiei de Studii Economice (ASE) împart cadouri copiilor din centrul de zi din satul Lada, județul Teleorman, construit de preotul Florin Danu cu ajutorul românilor de bine.
De la începutul lunii, studenții de la ASE au strâns jucării și haine pentru cei 80 de copii de la Lada, iar voluntarii Fundației Dan Voiculescu s-au alăturat pentru a împacheta toate cadourile care ajung la cei mici. Pe lângă dulciuri și jucării, copiii vor avea parte de multe alte surprize: ateliere de pictură și îndemânare, unde vor învăța să confecționeze decorațiuni de Crăciun cu ajutorul profesorilor dar și al membrilor Clubului de Excelență al fundației.
Centrul care găzduiește zeci de copii, majoritatea elevi, va fi dotat și cu o bibliotecă, tot cu ajutorul Fundației Dan Voiculescu. Elevii vor putea studia sau împrumuta cărți de cultură generală sau beletristică.
În centrul social din satul Lada, preotul Florin Danu păstorește aproape 80 de copii. Prin intermediul Asociației Mana Cerească, acesta a reușit să strângă sponsorizări pentru a ridica așezământul în care, zilnic, zeci de suflete primesc o masă caldă.
Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României susține și promovează valorile autentice românești, iar una dintre acestea este „omenia”, cea din care răsar cele mai nobile gesturi. În această lună, misiunea fundației este aceea de a oferi motive de bucurie și speranță pentru o viață mai bună.