Jurnalul.ro Auto România, peste cota admisă

România, peste cota admisă

România depăşeşte, în acest moment, cota maximă de poluare impusă de UE pentru 2016 în cazul automobilelor noi comercializate. Această cotă a fost coborâtă de la 130 de grame CO2/km la 120 de grame, iar maşinile comercializate în România au o cotă actuală de 125 de grame pe km, în medie. Conform datelor furnizate de Agenţia Europeană de Mediu, producătorii au reuşit să respecte cerinţele şi au avut în medie de 119.6 grame/km, cu 3% mai mici decât în 2014. Dar marea întrebare care se ridică este cât de reale sunt aceste cifre raportate, mai ales după ce am avut de-a face cu marea manipulare VW cu privire la măsurătorile de noxe. Greg Archer, directorul de vehicule curate din cadrul organizaţiei germane de mediu T&E, acuză că în continuare se lucrează cu raportări false: „Cele mai multe îmbunătăţiri în măsurători sunt realizate prin teste manipulatorii, nu prin reduceri reale. Prăpastia dintre datele raportate şi realitate face ca anunţul de azi să fie fără valoare. Fără un nou test care să fie realizat de organizaţii independente, şoferii vor continua să fie înşelaţi, în timp ce planeta se încălzeşte”. O altă strategie la care au recurs comercianţii auto, inclusiv cei români, este includerea în portofoliu a unor maşini electrice sau hibirde care chiar dacă nu-şi găsesc decât câţiva cumpărători pe an contribuie la micşorarea cotei medii de emisii poluante raportate.


 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri