Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România, în top 10 producători de înghețată. Importurile depășesc 70 de milioane de euro anual

România, în top 10 producători de înghețată. Importurile depășesc 70 de milioane de euro anual

România este printre primii zece producători de înghe­ţată din punctul de vedere al cantităţii, însă nu reuşeşte să îşi acopere necesarul de con­sum din fabricile locale, astfel că se remarcă o creş­tere continuă a importu­rilor.

Ultimele date Eurostat arată că valoarea importurilor depăşeşte 70 de milioane de euro anual, în timp ce producţia a depăşit 95 de milioane de euro.âDacă producţia a suferit în ultimii ani fluctuaţii şi a cunoscut chiar şi ani de declin, importurile au mers pe un trend crescător, după cum arată datele biroului european de statistică.

Cei mai mari producători de îngheţată sunt Betty Ice, Alpin 57 Lux, Ice Dyp Balas, Top Gel Prod şi CICOM, iar dintre aceştia doar primii patru au peste 250 de angajaţi şi au dezvoltat în timp branduri puternice pe piaţă. Betty Ice este deţinută de Unilever, gigant care mai are şi în por­tofoliu branduri puternice precum Mag­num, Carte D’Oro şi Ben & Jerry’s, care conform datelor ZF nu sunt produse pe plan local.

Însă, conform datelor ZF, Unilever este liderul pieţei de îngheţată, iar preluarea Betty Ice a fost o mutare impor­tantă în consolidarea acestei poziţii. Datele financiare ale fabricii Betty Ice nu sunt dis­po­nibile pe site-ul Ministerului de Finanţe, iar Betty Ice Distribuţie, compania de distribuţie a îngheţatei a Unilever (inclusiv chioşcurile de îngheţată), a avut în 2023 o cifră de afaceri de 290 de milioane de lei. Pentru ceilalţi mari jucători care au activi­tate în sectorul îngheţatei precum Nestle şi Macromex nu sunt disponibile informaţii financiare doar pentru diviziile de îngheţată ale acestor companii. Pe de altă parte, Froneri Ice Cream, partenerul licenţiat al Nestle şi Mondelez pe piaţa de îngheţată, a avut în 2023 o cifră de afaceri de 81,7 mili­oane de lei, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Nestle are branduri precum Nirvana sau Aloma, în timp ce Mondelez deţine Milka şi Oreo, de exemplu.

Subiecte în articol: importuri ingheţată
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri