România va primi, în perioada 2018 - 2019, un număr de 109 refugiaţi de origine siriană, aflaţi provizoriu în Turcia, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Potrivit acestuia, în şedinţa de Guvern de joi a fost adoptată o hotărâre privind relocarea unor refugiaţi, în perioada 2018 - 2019, pe teritoriul ţării noastre.
"România va primi în această perioadă, 2018 - 2019, 109 refugiaţi de origine siriană, aflaţi provizoriu în Turcia. (...) Această hotărâre este luată conform cotei de relocare stabilită prin deciziile Comitetului pentru relocarea refugiaţilor din România", a precizat Nelu Barbu.
El a spus că în anul 2018 este vorba despre 40 de refugiaţi de origine siriană, aflaţi în Turcia, iar în 2019 - 69 de refugiaţi.
"40 reprezintă cota anuală şi ceilalţi 29 sunt refugiaţi care nu au fost relocaţi, conform angajamentelor asumate anterior de ţara noastră, în perioada 2014 - 2015", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului. AGERPRES