Jurnalul.ro Special Românii morți în străinătate, repatriați pe cheltuiala statului

Românii morți în străinătate, repatriați pe cheltuiala statului

de Monica Cosac    |   

Guvernul României ar urma să susțină financiar repatrierea românilor care își pierd viața peste hotare, potrivit unui proiect de lege pus zilele trecute, în dezbatere, la Parlament.

Cheltuiala va fi suportată de la bugetul Ministerului de Externe în limita a 5.000 de euro, potrivit propunerii legislative, însă, în anumite situații, ajutorul pentru familiile îndoliate ar putea depăși această sumă. „Una dintre cele mai mari problemele cu care se confruntă aparţinătorii celor decedaţi în afara graniţelor ţării o constituie repatrierea acestora”, costurile fiind „prohibitive” pentru familiile românilor plecați la muncă în străinătate, spune inițiatorul proiectului de lege.

Propunerea legislativă pentru „suportarea de către statul român a cheltuielilor ocazionate de repatrierea cetățenilor români decedați în străinătate” a fost pusă, luni, pe masa senatorilor, de parlamentarul PSD Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților, care a solicitat dezbaterea proiectului în procedură de urgență. 

Devine obligația statului

Statul român are obligația de a-și proteja cetățenii și de a se asigura că aceștia sunt tratați cu respect și demnitate, iar această obligație se extinde asupra tuturor cetățenilor săi, atât a celor din țară, cât și a celor aflați sau domiciliați în străinătate, susține deputatul PSD, în expunerea de motive, citând, în susținerea acestei afirmații și din Constituția României - mai exact, articolul 17 - în care se precizează că „cetățenii români se bucură în străinătate de protecția statului român și trebuie să-și îndeplinească obligațiile, cu excepția acelora ce nu sunt compatibile cu absența lor din țară”.

Din cauza costurilor mari, familiile fac chetă pe la rude

„Una din problemele majore cu care se confruntă aparținătorii celor decedați în afara granițelor țării o constituie repatrierea acestora. Costurile de repatriere sunt unele foarte mari, am putea spune chiar prohibitive pentru mulți dintre compatrioții noștri care au plecat să muncească în străinătate. Familiile rămase în țară sunt de multe ori aflate în situația de a apela la ajutorul concetățenilor pentru a reuși să strângă sumele necesare acoperirii acestor costuri.

De aceea, considerăm că este obligația statului să vină în sprijinul familiilor celor decedați, prin suportarea cheltuielilor efectuate cu repatrierea, motiv pentru care am inițiat prezenta propunere legislativă, prin care stabilim în sarcina statului, acoperirea acestor cheltuieli”, se arată în expunerea de motive.

„Statul român va suporta cheltuielile de repatriere a cetățenilor români decedați în străinătate, la cererea familiei, în limita a 5.000 de euro pentru fiecare cetățean care se regăsește în această situație. Anual, în bugetul Ministerului Afacerilor Externe, vor fi alocate sume pentru plata cheltuielilor de repatriere”, stipulează proiectul legislativ, normele de aplicare urmând să fie stabilite, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, printr-un ordin comun al ministrului Afacerilor externe și al ministrului Finanțelor. 

În ce situații ajutorul va putea depăși 5.000 de euro

Propunerea legislativă vizează, totodată, și modificarea art. 15, din Legea 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, pentru a reglementa situațiile în care sumele necesare repatrierii unui român decedat departe de casă depășesc plafonul de 5.000 de euro, stabilit mai sus, iar familiile se află în imposibilitatea de a plăti diferența. 

Conform reglementărilor actuale, Ministerul Afacerilor Externe poate utiliza în totalitate taxele de urgenţă aferente serviciilor prestate, atât pentru „plata cheltuielilor de transport al cetăţenilor români aflaţi în situaţii deosebite şi fără resurse financiare şi al copiilor fără tutelă, inclusiv plata pentru cheltuielile de transport, cazare şi diurnă pentru persoanele însoţitoare, în cazul în care se impune repatrierea asistată”, cât și pentru „plata cheltuielilor de repatriere a cetăţenilor români, decedaţi pe teritoriul statelor de reşedinţă, pentru care familia nu poate suporta costurile de repatriere şi nu există posibilitatea înhumării sau incinerării în statul în care a survenit decesul”. 

Însă prin modificarea propusă la Legea 198/2008, din taxele consulare vor putea fi suportate de stat și sumele ce depășesc 5.000 de euro. 

Concret, MAE va putea utiliza taxele de urgenţă aferente serviciilor prestate pentru „plata diferenței cheltuielilor de repatriere care depășesc plafonul de 5.000 de euro, pentru cetățenii români decedați pe teritoriul statelor de reședință, pentru care familia nu poate suporta costurile de repatriere și nu există posibilitatea înhumării sau incinerării în statul în care a survenit decesul”, prevede proiectul de lege.

Conform datelor oficiale ale Ministerului Afacerilor Externe, există peste 5,7 milioane de români cu domiciliul în străinătate, însă potrivit estimării organizației non-guvernamentale RePatriot, aproximativ 10 milioane de români trăiesc în afara țării, cifra incluzând și a doua generație de emigrați, copiii născuți acolo. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri