Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Românii sunt îngrijorați de creșterea inflației și scăderea calității vieții

Românii sunt îngrijorați de creșterea inflației și scăderea calității vieții

Românii sunt cel mai îngrijorați de creșterea galopantă a inflației care a provocat scăderea calității vieții în ultimele 8 luni, arată un studiu AHA Moments și Rethink Romania.

"Din septembrie 2021 şi până în aprilie 2022, lucrurile s-au schimbat destul de mult. Şi asta nu ne surprinde, ştiind cât de învolburat a fost startul acestui an. Principalele griji ale românilor sunt legate de inflaţie, iar aceştia au în plan chibzuinţa ca soluţie - reduc consumul, caută promoţii sau brand-uri mai ieftine. Spre deosebire de război, care nu afectează direct România sau pandemia, care e percepută ca fiind practic încheiată, inflaţia este o realitate imediată, pe care românii o resimt zi de zi în preţurile la bunuri de consum, combustibil sau energie", a declarat Mihai Bârsan, membru Rethink Romania.

Comportamentul românilor este mai precaut, consumă mai puțin, caută promoții și mărci mai ieftine. Cele mai afectate sunt persoanele de peste 55 de ani și cei c u venituri medii și mici, în timp ce persoanele care au venituri mari sunt preocupați de inflație îmntr-o măsură mai mică. 

Motivele se regăsesc în faptul că persoanele cu venituri mari sunt mai puțin afectate de scumpiri, dar sunt și mai ambițioanse, optimiste, perseverente. 

Totodată, neliniștile provocate de războiul din Ucraina au trecut în plan secundar deoarece oamenii s-au obișnuit cu ideea conflictului de la graniță și nu-l mai consideră o amenințare pentru România. Și îngrijorările legate de pandemia de COVID-19 a scăzut semnificativ ca urmare a scăderii expunerii în mass media, a ridicării restricțiilor dar și pentru că oamenii s-au obișnuit cu aceasta. 

Însă o veste nu tocmai bună este că schimbările din ultimele luni au avut un impact negativ asupra atitudinii românilor care sunt și mai nemulțumiți de țara lor și nu ar recomanda-o ca pe un loc potrivit pentru a trăi și ei înșiși se gândesc să plece.  

"Percepţia asupra României s-a schimbat dramatic, a ajuns în doar 8 luni o ţară care nu mai este atractivă pentru locuitorii săi. De asemenea, ideea emigrării e luată mai mult în calcul decât în septembrie anul trecut, iar cei care voiau să rămână în România nu mai sunt atât de siguri acum de asta. Însă cel mai îngrijorător este că primii care vor să plece sunt tinerii între 18 şi 24 de ani. Țara noastră are nevoie de un proiect clar, pe următorii 30 de ani, care să implice activ toată energia şi forţa creatoare a acestei ţări, de la mediul de afaceri, la societate civilă, experţi, mediul academic şi cel politic", spune  Dragoş Anastasiu, preşedinte Rethink Romania.

Studiul a fost realizat în aprilie 2022 pe 900 de persoane între 18-55 ani, din toate regiunile ţării, rural şi urban, utilizatori de internet.

Subiecte în articol: inflatie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri