„Mi-e puțin frică de Nea Marin, trebuie să recunosc, dar sunt sigură că va fi foarte bine, pentru că eu sunt ascultătoare și fac ceea ce am de făcut”, a declarat Shondy, care se află la prima apariție în acest show.
Despre Romică Țociu și Cornel Palade, Nea Mărin a mărturisit: „Deja mă gândesc cum va fi săptămâna aceasta alăuri de ei, dar un lucru știu sigur: ne vom distra pe cinste!”, a recunoscut gazda show-ului.
Iuliana Luciu, care nu este la prima apariție în această emisiune, a declarat: „Eu mă consider una dintre puținele invitate care s-a înţeles mereu bine cu Nea Marin”, acesta din urmă recunoscând: „Iuliana este singura despre care nu am avut niciodată ce să comentez. Este o fată foarte educată, muncitoare și serioasă!”.
Cum se vor descurca vedetele şi care vor fi provocările cărora trebuie să le facă față, dar și cum se vor înțelege cu Nea Marin, telespectatorii vor putea afla urmărind noile episoade ale emisiunii Poftiţi pe la noi: Poftiţi în Dobrogea! sezonul 10, luni, marți și miercuri, de la 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!