Jurnalul.ro Ştiri Observator Rovana Plumb către primari:  ”Transportul comun din orașe va beneficia de o nouă sursă de finanțare”

Rovana Plumb către primari:  ”Transportul comun din orașe va beneficia de o nouă sursă de finanțare”

Prezentă la Adunarea Generală a Asociaţiei Oraşelor din România, Rovana Plumb, ministru delegat pentru Fonduri Europene, a anunțat lansarea în consultare publică, vineri, 7 aprilie, a ghidului solicitantului pentru mobilitate urbană: ”Aceasta este o sursă de finanțare vitală pentru dezvoltarea transportului local în orașele din toată România și așteptăm propuneri de simplificare și îmbunătățire a ghidului”, a declarat ministrul Rovana Plumb la eveniment.


Cu aceeași ocazie, ministrul Plumb a transmis că perioada de consultare publică asupra ghidurilor de finanțare a fost redusă de la 15 la 10 zile. A motivat decizia prin nevoia de a recupera timpul pierdut și de a lăsa timp suficient pentru implementarea corectă a proiectelor.


Rovana Plumb a adăugat că prioritatea ministerului este lansarea cât mai rapidă a apelurilor care să vină în sprijinul proiectelor, fie că este vorba despre infrastructura sanitară, socială sau educatională - esențiale pentru fiecare comunitate.


Ministrul delegat pentru Fonduri Europene a mai transmis că vineri, 31 martie, au fost transmise la Comisia Europeană toate pachetele de închidere pentru perioada de programare 2007-2013 și că desemnarea autorităților de management pentru perioada 2014-2020 se realizează conform calendarului stabilit. Astfel, în data de 30 aprilie se vor transmite la Autoritatea de Audit toate pachetele de acreditare ale acestor autorități de management. În această perioadă, la nivelul ministerului se fac eforturi pentru semnarea a cât mai multe contracte de finanțare pentru perioada 2014-2020.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri