Generalul bulgar, Rumen Radev, câștigătorul alegerilor prezidențiale desfășurate pe 13 noiembrie 2016, a fost învestit oficial, ieri, în funcția de președinte al Bulgariei, în urma unei ceremonii militare care s-a desfășurat în centrul capitalei Sofia.
Săptămâna trecută, el a depus jurământul în cadrul unei prime ceremonii la Parlament, scrie agenția EFE, preluată de Agerpres. Fost comandant al Forțelor Aeriene bulgare, Rumen Radev și-a întrerupt cariera militară pentru a candida la președinție, fiind susținut de Partidul Socialist.
În timpul campaniei electorale, el s-a arătat îngăduitor față de anexarea Crimeei de către Rusia și a susținut relaxarea sancțiunilor occidentale impuse Moscovei, poziții ce au stârnit îngrijorare asupra modului în care va aborda politica externă, deși în Bulgaria atribuțiile președintelui sunt mai degrabă simbolice. Mandatul lui Radev va avea cinci ani și se anunță agitat încă din primele zile.
Prima măsură pe care va trebui să o ia este dizolvarea Parlamentului și convocarea alegerilor legislative anticipate, în încercarea de a soluționa criza provocată de demisia guvernului Borisov, rămas, deocamdată, interimar.