Rusia a pierdut Ucraina ca partener pentru o lungă perioadă de timp, iar Kievul îşi va construi în continuare relaţiile cu instituţiile occidentale fără să adere la NATO, subliniază un raport publicat joi la Moscova de Centrul de studii strategice rusesc (CSR), un think tank care se ocupă în prezent de elaborarea strategiei de dezvoltare a Rusiei pentru 2018-2024, relatează agenţia de presă RIA Novosti.
"În cursul crizei ucrainene, Rusia s-a reunit cu Crimeea, a rezolvat problema staţionării Flotei Rusiei din Marea Neagră, a blocat pentru o lungă perioadă de timp aderarea Ucrainei la NATO. Dar toate acestea au dat naştere la o serie de probleme majore pentru Rusia", susţine raportul CSI, în al cărui staff se află şi fostul ministru de finanţe Aleksei Kudrin, de orientare liberală, însă considerat apropiat de preşedintele Vladimir Putin.
Potrivit raportului, Rusia a devenit un adversar strategic al Ucrainei. Vrajba s-a înrădăcinat adânc la nivelul ideologiei politice şi al conştiinţei sociale. "Rusia a pierdut Ucraina ca partener pentru o lungă perioadă de timp", subliniază acelaşi text.
"Sunt necesare eforturi concertate pentru a pune capăt conflictului din Donbas. Aceasta impune un dialog cu Kievul şi înţelegeri cu Occidentul. O tranzacţie rapidă cu privire la Ucraina este imposibilă. Pe diplomaţi îi aşteaptă un proces îndelungat de negocieri, pe etape, inegal", mai subliniază raportul.
În spaţiul postsovietic, există şi alte conflicte îngheţate, evocă experţii ruşi. Moscova trebuie să rămână mediator între Armenia şi Azerbaidjan, continuând eforturile pentru rezolvarea conflictului din Nagorno Karabah, şi să revină în acelaşi timp la procesul de reglementare a problemei transnistrene.
"Este necesară normalizarea relaţiilor Rusiei cu Georgia, restabilirea relaţiilor diplomatice şi a regimului fără vize cu Tbilisi. Se impun eforturi pentru a reconcilia Georgia cu Abhazia şi Osetia de Sud", se mai spune în text, făcându-se referire la cele două regiuni separatiste georgiene recunoscute de Moscova ca state independente după conflictul armat de cinci zile din august 2008.
În plan general, prin adâncirea contradicţiilor, Rusia şi Occidentul pierd timp preţios în abordarea provocărilor comune. "Actuala paradigmă a relaţiilor dintre cele două părţi comportă riscul unei escaladări până la izbucnirea unui conflict militar, restrâns sau la scară mare. Consecinţele unui astfel de conflict ar putea fi dintre cele mai nefaste pentru Europa şi lumea întreagă", se mai spune în raportul citat de publicaţia Vzgliad.
În acelaşi timp, experţii ruşi atrag atenţia că Moscova are numai de pierdut în urma confruntării cu Occidentul, relevă publicaţia citată.
Sursa: www.agerpres.ro