Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia monitorizează un distrugător american dotat cu sisteme Aegis aflat în portul Constanţa

Rusia monitorizează un distrugător american dotat cu sisteme Aegis aflat în portul Constanţa

Un distrugător al Forţelor Militar-Maritime ale SUA 'Carney', dotat cu sisteme de luptă Aegis, se află în Marea Neagră în zona portului românesc Constanţa şi este monitorizat cu atenţie de nave de spionaj şi de alte forţe ale Flotei Ruse de la Marea Neagră, informează marţi agenţia de presă RIA Novosti, care citează o 'sursă avizată din mediul militar-diplomatic'. 

'Distrugătorul de află în zona Constanţa. El este monitorizat de nave ale serviciilor de securitate, de mijloace de radiolocaţie, precum şi de aviaţia maritimă a Flotei Ruse de la Marea Neagră', a spus interlocutorul agenţiei ruse. 

Trecerea prin apele Mării Negre a distrugătorului 'Carney' al Flotei a 9-a operativă din cadrul Forţelor Militar-Maritime ale SUA, cu baza în Rota, Spania, a devenit cunoscută din presă, subliniază RIA Novosti. 

Distrugătoare cu rachete ghidate 'Carney', 'Ross', 'Porter' şi 'Donald Cook', alături de obiective terestre de apărare antirachetă din Polonia şi România, dotate de asemenea cu sisteme Aigis, sunt elemente ale segmentului european al sistemului american de apărare antirachetă.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri