Jurnalul.ro Ştiri Externe Scenariu post-Putin: Spargerea Rusiei în cinci „regate războinice”

Scenariu post-Putin: Spargerea Rusiei în cinci „regate războinice”

de Şerban Mihăilă    |   

Dintr-o superputere, Rusia s-ar putea rupe în cinci țări diferite, conduse de despoți războinici, fiecare dintre aceștia luptându-se pentru controlul asupra vastului arsenal nuclear rusesc, atunci când Putin va fi înlăturat de la putere. Această „perspectivă terifiantă” ar crea „probleme enorme”, avertizează un analist britanic în războiul terestru. 

Vladimir Putin este supus pe zi ce trece la presiuni interne tot mai mari, într-un moment în care propaganda de la Moscova nu mai poate ascunde statisticile despre zecile de mii de victime rusești din războiul pornit de Rusia în Ucraina, iar diviziunile din tabăra liderului de la Kremlin devin din ce în ce mai evidente.

Președintele rus se confruntă în continuare cu undele de șoc ale revoltei eșuate puse la cale de gruparea paramilitară „Wagner”, precum și ale misterului care învăluie locul unde se află în prezent liderul mercenarilor, Evgheni Prigojin.

Contraofensiva Ucrainei împotriva Rusiei se intensifică încet-încet, chiar dacă nu în ritmul așteptat, iar SUA au anunțat recent că vor trimite bombe cu dispersie în sprijinul trupelor ucrainene, cu ajutorul cărora liniile de apărare ale invadatorilor ruși ar putea fi străpunse. 

Un scenariu terifiant

În acest context, Nicholas Drummond, fost ofițer al armatei britanice, în prezent analist și consultant în industria de apărare - specializat în războiul terestru -,  avertizează însă asupra unui scenariu terifiant pentru întreaga lume.

„Este inevitabil ca Putin să plece. Este doar o chestiune de timp.”, a declarat el pentru ediția americană a publicației „Daily Express”.

„În urmă cu două săptămâni, toată chestiunea aceasta s-ar fi putut termina prin angrenarea Rusiei într-un război civil, care ar fi făcut ca orice acțiune din Ucraina să devină complet redundantă.”, a adăugat Drummond.

„Vreau să mai subliniez un aspect extrem de important. Dacă Rusia se fragmentează, o vom putea vedea devenind patru sau cinci țări diferite, în loc de o singură țară mare, dar cu despoți războinici care se luptă, fiecare, pentru controlul asupra arsenalului nuclear rusesc.”, a mai spus el.

„Este o perspectivă terifiantă și ar crea probleme enorme întregii planete, deoarece acești oameni nu ar avea nicio reținere în a folosi acest arsenal.”, a avertizat analistul militar britanic.

Putin, pe făraș

Drummond consideră că rebeliunea eșuată a grupului „Wagner” „l-a slăbit în mod indiscutabil pe Putin” și a expus și mai mult „vulnerabilitatea” președintelui, crescând șansele ca acesta să fie înlăturat.

„Revolta, care nu a fost o lovitură de stat, l-a slăbit fără îndoială pe Putin. Cu fiecare zi în care acest război continuă, el devine tot mai slab (...) Rebeliunea a scos la lumină cât de vulnerabil este Putin, a dezvăluit dezacordurile din cercul său interior și a arătat că destituirea lui nu este atât de dificilă pe cât își imaginau oamenii.”, a mai spus Drummond.

Concomitent, el a avertizat că, pe măsură ce victimele continuă să se adune, ajungând la ordinul sutelor de mii, în rândul populației rusești își face apariția tot mai multă „furie”, precum și „resentimentele” la adresa conducerii de la Moscova, din cauza războiului din Ucraina.

„Nu poți justifica 200.000 de victime. Este un număr copleșitor și, până la urmă, toată lumea va cunoaște pe cineva sau o familie care este afectată de această realitate statistică. Amploarea impresionantă a victimelor creează cu adevărat furie și resentimente în rândul rușilor obișnuiți.”, susține expertul britanic. 

În același timp, însă, el a precizat că Rusia nu poate fi subestimată în niciun fel. 

„Armata rusă pare învinsă pe front, în Ucraina, dar Moscova are încă rezerve considerabile. Aș spune că rușii au în jur de 40.000 de oameni plus 1.000 de tancuri. Când trupele lor actuale vor fi suficient de epuizate pe teritoriul ucrainean, ei vor trimite altele, în forță, și îmi imaginez că vor dori să construiască o armată cam de aceeași mărime cu cea cu care au pătruns inițial în Ucraina, încercând, de data aceasta, să o facă așa cum trebuie!”, a adăugat el.

„Rusia continuă să fie o forță extrem de periculoasă, deoarece atunci când rămâi fără tancuri și artilerie, totul se reduce la băieții înarmați cu pușcă și baionetă. Dacă ai mai mulți tipi cu aceste arme, atunci vei învinge. Pur și simplu, nu ne putem permite să luăm piciorul de pe accelerație în privința ajutorului acordat Kievului.”, a mai spus Drummond.

Subiecte în articol: Rusia cinci tari diferite
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri