Jurnalul.ro Ştiri Politică S-a decis: ne alegem primarii într-un singur tur

S-a decis: ne alegem primarii într-un singur tur

de Marius Gîrlașiu    |   

Alegerile locale din luna iunie se vor desfăşura într-un singur tur de scrutin, au decis judecătorii Curţii Constituţionale. CCR a respins ieri toate sesizările aflate pe ordinea de zi cu privire la alegerile locale, atât excepţiile de neconstituţionalitate privind alegerea primarilor într-un singur tur, cât şi pe cele referitoare la numărul minim de semnături pentru depunerea candidaturilor.

Peste mai puţin de o lună, ne vom alege primarii într-un singur tur. Scrutinul din 5 iunie va fi singurul pentru desemnarea edililor, la fel cum s-a întâmplat şi la alegerile locale de acum patru ani. Curtea Constituţională a respins ieri toate cele 51 de sesizări referitoare la legea alegerilor locale. Printre cei care au formulat sesizările se numără deputatul Daniel Fenechiu şi mai multe formaţiuni politice, printre care partidul lui Traian Băsescu (PMP), cel al Monicăi Macovei (M10), PRM, PNŢCD sau Partidul Pirat. Judecătorii CCR au respins ca inadmisibilă şi cea de a doua contestaţie formulată de jurnalistul Liviu Avram, care viza calendarul desfăşurării alegerilor locale stabilit prin Hotărâre de Guvern.

Şi 20% e suficient

“Ceea ce vă cer să decideţi este în ce măsură primarul astfel ales este organ reprezentativ, în sensul cerut de articolul 2 din Constituţie, câtă vreme dacă nu obţine măcar 50% plus unu din voturile exprimate, majoritatea se află de fapt în partea cealaltă la cei care nu l-au votat”, a pledat ziaristul în şedinţa CCR. Excepţia privind neconstituţionalitatea actului normativ emis de Guvern a fost respinsă de judecători pe motiv că jurnalistul nu are calitatea de candidat la scrutinul din 5 iunie. Liviu Avram şi-a depus candidatura la Primăria Generală a Capitalei, însă aceasta i-a fost respinsă pe motiv că a depus intenţionat o listă cu doar trei semnături, în condiţiile în care legea electorală prevede o listă cu cel puţin 1% din numărul alegătorilor, ceea ce pentru Bucureşti ar fi însemnat peste 18.000 de semnături. Săptămâna trecută, Curtea a respins ca inadmisibilă o altă excepţie înaintată de jurnalist, fără să se pronunţe pe fondul legii.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri