Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate S-a deschis Centrul de Mari Arși de la Timișoara

S-a deschis Centrul de Mari Arși de la Timișoara

Centrul de Mari Arşi (Casa Austria) din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara a fost inaugurat în prezenţa ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, care a apreciat că dotările se ridică sau chiar depăşesc condiţiile unităţilor similare din străinătate.

"În sfârşit, avem un centru pentru mari arşi care poate să trateze acest pacient în condiţii absolut optime pentru această patologie. Am văzut centre din străinătate şi sunt nespus de mândră că acest centru este poate chiar la un nivel superior. Este foarte important că începând de joi acest centru va putea să primească pacienţi, că are medici şi personal mediu pregătit să trateze acest tip de pacienţi, că Ministerul Sănătăţii, autorităţile locale şi spitalul au realizat această minune. Este o zi istorică. Practic, sunt primele paturi care corespund cu adevărat tuturor standardelor", a declarat aceasta.

Pentru dotarea centrului a fost nevoie de circa 2 milioane de euro și au fost aprobate două linii suplimentare de gardă și încă două posturi de medici specialiști în chirurgie plastică.  Din cele cinci boxe, trei sunt deja funcţionale, iar celelalte două în maxim trei săptămâni. Pentru cei cinci pacienţi care vor fi trataţi aici, centrul are medici de gardă, specialişti ATI-şti şi chirurgie plastică.

Clinica de mari arşi de la Timişoara este prima din ţară de o asemenea anvergură.

AGERPRES

Subiecte în articol: arsi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri