Două mame îşi strigă surd durerea, undeva la marginea ţării, departe de locul unde se dă ora exactă în România. Cati şi Adela sunt din comuna Mişca, judeţul Arad. Amândouă şi-au pierdut câte un copil. Cati a pierdut tot, tot. Călin era unicul ei copil. Adela l-a pierdut pe Sebastian. Călin a dispărut acum 24 de ani. Sebastian, a dispărut acum aproape două luni. Ambii au dispărut şi nu-i mai găseşte nimeni. Nimeni nu-i mai caută. Singura diferenţă e timpul, pentru că, în ambele cazuri, instituţiile statului şi-au arătat neputinţa, indiferenţa, nepăsarea, dezumanizarea, lipsa de reacţie, lipsa de profesionalism, ignoranţa, aroganţa, superficialitatea, iresponsabilitatea. Într-un cuvânt: impotenţa. Poliţia şi Parchetul au demonstrat că de la dispariţia lui Călin, 1996, până la dispariţia lui Sebastian, 2021, nu s-a schimbat nimic. Singura diferenţă e că pe Sebastian poliţiştii, jandarmii, voluntarii măcar l-au căutat. Însă doar fizic. Pentru că nimeni nu a deschis un dosar penal vreme de o lună. O dispariţie sesizată e aproape o petiţie. Adică, fără un dosar penal, poliţiştii nu pot face listing-uri, nu pot face interceptări, nu pot face nicio activitate de cercetare la faţa locului, nu pot audia martori, nu pot urmări telefoane. Cu alte cuvinte, căutarea unui copil în România nu e ca-n filme. Ţara noastră a rămas la stadiul de acum 24 de ani, doar că autorităţile au declarat de-atunci şi până acum că au schimbat multe. „Am implementat” e exprimarea pe care o auzim cel mai des în conferințele de presă. În realitate, totul s-a implementat pe hârtie şi doar atât. Nici măcar după nenorocirea de la Caracal nu s-a schimbat nimic, deşi autorităţile au promis anul trecut să o facă.
Sebastian Corbei a împlinit 8 ani undeva în nicăieri
Duminică, Sebastian Corbei a împlinit 8 ani. Sau ar fi împlinit.
Nu ştiu dacă amărâţii ăia de părinţi ar fi avut bani să-i facă un tort, să-i cumpere o jucărie nouă sau hăinuţe noi. Dar, cu siguranţă, mama l-ar fi strâns tare la piept, l-ar fi pupat şi i-ar fi spus „La mulţi ani!”. Mama lui mai are 3 copii acasă. Şi ce dacă! „Timpul trece şi tace! Pruncul meu nu e lângă mine. Cum dorm eu cu 3 în casă şi cu unul nu?”, oftează cumva resemnată mama lui Sebastian, Adela Orădan.
Sebastian va rămâne mereu copilul ei, copilul pe care l-a crescut cum a putut până la 7 ani şi 10 luni. Pentru că, pe 9 ianuarie 2021, Sebastian a plecat cu câţiva copii la muncă la stână şi de-atunci nimeni nu mai ştie nimic de el.
Cu 24 de ani în urmă
10 iunie 1996. „A plecat spre cofetărie”, spune Cati Cosma. Şi de-atunci nu l-a mai văzut nimeni. Călin Ovidiu Cosma avea 17 ani. A dispărut tot din comuna Mişca, judeţul Arad. „Ne-am dus la şeful de post şi i-am povestit că a dispărut copilul şi am avut presimţiri rele legate de podul din sat înspre Vânători”, povesteşte mama lui Călin. Vânători e satul comunei Mişca. „Eu tot ce-am avut am pierdut. Am pierdut copilul. Bărbatul a murit de inimă rea”, spune cu sufletul greu Cati Cosma. Are cearcăne negre de-atâta plâns şi-şi aminteşte, ca şi azi, cum ea şi tatăl lui Călin au făcut atunci propria anchetă. În câteva zile de la dispariţie, au ajuns la concluzia că băiatul lor de 17 ani fusese omorât. Principalii suspecţi: 4 indivizi din sat, care l-ar fi ucis cu tractorul primăriei şi apoi l-ar fi aruncat de pe pod. „Pe 13 (n.r. 13 iunie 1996) i-a chemat şeful de post, le-a luat declaraţii cu ce s-a întâmplat acolo. Ei au motivat, cei pe care-i suspectăm de omor, că au fost să se spele pe mâini. Că făcuseră o pană la tractor. Noi am insistat pe varianta că am auzit de la oameni că circulau cu farurile stinse şi cu viteză foarte mare. Era posibil să-l fi şi lovit cu tractorul”, suspină doamna Cosma. Femeia povesteşte că a încercat tot ce a fost omeneşte posibil. A încercat de multe ori să ajungă la superiorii şefului de post: „În primele 6 luni de la dispariţie, şeful serviciului judiciar nici nu ne-a primit să stea de vorbă cu noi. La insistenţele noastre, a fost dispărut pe ţară la o lună”. Şi asta a fost tot. Poliţiştii, procurorii, toţi, s-au comportat ca şi cum Călin nu ar fi existat. Nu l-au căutat, nu au audiat martori, nu i-au ascultat pe părinţi. Nu au făcut nimic. „Au fost martori audiaţi de procurorul-şef, dar abia în 1999, la 3 ani după. Cam la o lună a venit de la judiciar şi a luat amprente de pe lucrurile personale ale copilului, au luat câteva declaraţii. Am făcut anchetă singură. Am ajuns să învăţ psihologia judiciară şi să mă duc eu să le spun să-i ducă la detectorul de minciuni. Prin Poliţia din Germania am reuşit să îl dăm în urmărire generală şi să-l trecem pe un site al copiilor dispăruţi şi abia după aia Poliţia din Arad l-a dat în urmărire internaţională”, povesteşte, cu ochii în lacrimi, mama lui Călin. În tot acest timp, părinţii lui Călin au umblat prin canalele cu boschetari la Arad, au plătit detectivi particulari, şi-au vândut apartamentul, au întrebat din casă în casă... Au făcut ce trebuia să facă Poliţia.
La 5 ani de la dispariţie, principalii suspecţi în cazul lui Călin au ajuns la detectorul de minciuni. „Până la urmă, ajung să plătesc criminalul copilului meu ca să meargă la detectorul de minciuni. Comandantul, procurorul, unchiului criminalului erau pe o mână şi au venit de la detectorul de minciuni cu veselie mare la cofetărie că au trecut testul. Au luat două distonocalm şi nu i-a mai prins nimeni. Şi la primărie poliţiştii au chefuit victoria că au ieşit nevinovaţi. Dacă în ţara asta mai avem anchetatori profesionişti care se pot ocupa de o crimă, îi rog să vină în comuna Mişca să ancheteze un caz de crimă. Copilul meu a fost omorât. Aici la pod a văzut o femeie când au transportat copilul îndoit pe scara tractorului. După 24 de ani mai cred că există o lege divină. Nu s-a evaporat. Un copil nu se poate evapora într-un sat cum e Mişca. Ceva s-a întâmplat”, spune revoltată femeia.
După 24 de ani, Călin nu mai figurează nici măcar pe site-ul Poliţiei Române, la secţiunea „Copii dispăruţi”. Nu este nici la adulţi. Nu mai există.
9 ianuarie 2021
La 24 de ani distanţă, mama lui Călin a încremenit când a auzit că un alt băieţel, în aceeaşi comună, e de negăsit. De data asta, Poliţia făcea ceva. Şi s-a dus peste toţi poliţiştii care veniseră pentru celălalt băieţel. „Chiar am crezut că va fi găsit. Când am văzut poliţia acolo şi am văzut toată ziua elicopterele am zis că poate măcar oasele să le găsesc şi eu. Ale copilului meu. Şi m-am dus seara şi am intrat în sala de şedinţe la consiliu şi i-am rugat. L-am rugat. I-am zis că dacă tot în 24 de ani nu aţi făcut nimic. Nu aţi făcut nimic să descoperiţi o crimă, pentru că la noi a fost o crimă, măcar să mă ajutaţi acuma să fiţi mai atenţi când căutaţi. Mi-au zis că, în cazul în care găsesc oseminte umane, o să ţină cont. Atât am putut să le zic: Nu aţi făcut ce trebuia la timp şi da, ne omorâţi cu zile. Bărbatul meu a murit. Totuşi aici s-au făcut căutări. S-au făcut căutări de a doua zi. Acum cum s-au făcut e sub semnul întrebării şi aici”, mărturiseşte doamna Cosma.
E sub semnul întrebării, pentru că poliţiştii nu au luat în calcul, vreme de o lună, nicio secundă altă variantă în afară de cea a rătăcirii. Mama lui Sebi, o amărâtă fără şcoală, fără bani, fără relaţii, înţelege atât cât poate că e posibil să nu-şi mai vadă băiatul niciodată. În România dispar anual aproximativ 2.000 de copii. Peste 90% dintre ei revin singuri sau sunt găsiţi. Restul... nimeni nu mai ştie. Cel mai probabil cad victime traficanţilor de carne vie şi nimeni oricum nu-i mai caută. Mama lui Sebi a luat în calcul toate variantele, fix pe cele pe care poliţia le-a omis. Locul din care a dispărut Sebi e la 28,2 kilometri distanţă rutieră de graniţa cu Ungaria.
„Poliţia a mers doar pe partea asta că s-a pierdut? Da. Că s-a pierdut. L-au dat dispărut în ziar şi aşa a rămas, dispărut fără nicio urmă. Mi-s supărată. Că nu mă bagă în seamă. A fugit cu parul după el. Şi el s-a întors şi copilul meu nu s-a mai întors. Pământul nu l-a înghiţit! Îi rog frumos să-l caute dacă-i furat, dacă-i omorât. Asta mă interesează, că asta variantă mai am, că pe câmp nu-i pruncul”, spune mama lui Sebastian.
8 februarie 2021
8 februarie 2021 este data la care s-au sistat căutările efective, dar şi data la care procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş au deschis un dosar penal pentru lipsire de libertate. Foarte târziu. Practic, o lună, anchetatorii l-au căutat pe câmp, în ape, sub poduri, prin casele sătenilor, prin mlaştină. L-au căutat doar fizic şi nu au luat în calcul orice altă ipoteză. În lipsa unui dosar penal nu au făcut tot ce se putea face pentru a-l găsi. Pentru că a căuta un copil dispărut în România nu-i ca-n filme. Fără un dosar penal, poliţistul nu poate lua nici declaraţie de martor. Poate eventual asculta nişte mărturii, ca să-şi facă o idee despre caz. Fără un dosar penal nu se poate face testul poligraf, nu se poate lua ADN, nu se poate căuta, de exemplu, pe celula de telefonie mobilă din zonă ce telefoane au fost pe câmpul respectiv când a dispărut Sebastian.
Duminică, Sebastian a împlinit sau ar fi împlinit 8 ani.