Jurnalul.ro Cultură Muzica S-au pus în vânzare biletele pentru Piano Rocks 2019! Peste 20 de artiști pe scena evenimentului!

S-au pus în vânzare biletele pentru Piano Rocks 2019! Peste 20 de artiști pe scena evenimentului!

de Magdalena Popa Buluc    |   

Povestea ”Piano Rocks” continuă și anul acesta, cu ediția numărul șase, programată vineri, 19 iulie 2019, la Sala Thalia. Așa cum a obișnuit publicul în fiecare an, Piano Rocks va propune ceva inedit și de această dată: alături de Monica Florescu (pian), dansatori de la Teatrul de Balet Sibiu și cvartetul ”Ilia”, anul acesta pe scenă vor urca 16 invitați speciali! Mai exact 16 membri din Corul Filarmonicii ”Transilvania” din Cluj-Napoca. Programul va cuprinde, ca de obicei, adaptări ale unor piese rock foarte cunoscute. Datorită interesului crescut arătat de către publicul sibian, și această ediție va fi transmisă live, pe internet pe facebook.com/PianoRocksSibiu. Evenimentul se va desfășura vienri, 19 iulie 2019, la sala Thalia din Sibiu, cu începere de la ora 19.

Spectacol muzical realizat prin combinarea muzicii rock cu acordurile pianului, Piano Rocks propune sibienilor un set de secvenţe muzicale foarte cunoscute, din repertoriul pop-rock naţional şi internaţional semnate de Queen, The Beatles, Michael Jackson, Rammstein, Metallica, Phoenix, Led Zeppelin sau AC/DC, secvențe care au fost adaptate pentru interpretare pianistică și vor fi prezentate publicului într-un mod inedit. ”Evenimentul o va avea protagonistă și în acest an pe pianista Monica Florescu. Nota inedită a acestei ediții o constituie înlocuirea tradiționalului invitat special - de regulă un solist vocal din sfera muzicii pop/rock românești - cu membrii unui cor profesionist: Corul Filarmonicii ”Transilvania” din Cluj-Napoca. Alături de ei, pe scenă vor mai urca dansatori ai Teatrului de Balet Sibiu și Cvartetul ”Ilia” Sibiu” a declarat Laurențiu Străuț, organizatorul evenimentului.

Piano Rocks este un proiect 100% sibian lansat în 2014. În cele 5 ediții de până acum, pe afișul proiectului au fost incluși artiști cunoscuți ai scenei pop-rock autohtone: Radu Nechifor, Tudor Turcu, Nicu Covaci și Costin Adam (Phoenix), Paula Seling, Ovidiu Ioncu ”Kempes” (ex-Cargo) și formația Antract.

Piano Rocks ed. a VI-a este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri