Jurnalul.ro Ştiri Social SABIF: Peste 670 de persoane din Bucureşti şi Ilfov au avut nevoie de ambulanţă astăzi

SABIF: Peste 670 de persoane din Bucureşti şi Ilfov au avut nevoie de ambulanţă astăzi

Peste 670 de persoane din Bucureşti şi Ilfov au avut nevoie de ambulanţă de joi dimineaţă de la ora 8,00 până la 17,30, a declarat, pentru AGERPRES, managerul SABIF, Alis Grasu."De la ora 8,00 dimineaţă până acum au fost 672 de persoane care au avut nevoie de ambulanţă în Bucureşti şi Ilfov. Dintre acestea, 355 au fost cazuri de urgenţă de cod roşu şi cod galben. Dintre urgenţe, 93 de persoane se aflau în loc public când li s-a făcut rău, dintre ele 24 au prezentat lipotimii şi 19 au fost sincope", a spus Alis Grasu.

Managerul SABIF a precizat că nu toate solicitările pentru ambulanţă au fost din cauza caniculei şi nu este o creştere exagerată a numărului de cereri faţă de alte zile.

Potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 61 de leşinuri la nivel naţional din cauza caniculei.

DSU a avertizat, joi, cetăţenii să nu consume alcool şi cafea şi să se hidrateze suficient pe perioada caniculei care a cuprins toată ţara.

"Este cod roşu de caniculă în judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Sălaj, Cluj, Mureş, Alba, Hunedoara, Mehedinţi şi Dolj, unde se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei, şi care se vor situa între 39 şi 42 de grade. Restul ţării este sub cod portocaliu, aşa că aveţi grijă în această perioadă", este mesajul postat de DSU pe pagina sa de Facebook.

Medicii recomandă să nu se consume băuturi alcoolice, cafea sau băuturi cu mult zahăr şi să nu se iasă afară la orele de vârf, respectiv între 11,00 şi 18,00.

Totodată, medicii subliniază că trebuie consumaţi cel puţin doi - trei litri de apă pe zi, iar persoanele care ies afară trebuie să aibă grijă să se protejeze de căldura soarelui purtând haine lejere, din fibre naturale, să aibă capul acoperit, să poarte ochelari de soare şi să folosească chiar şi umbrele.

Subiecte în articol: canicula solicitari ambulanta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri