Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) din Tulcea a făcut publice vineri imagini înregistrate cu şacali din Grindul Lupilor, zonă strict protejată.
Imaginile filmate de Dan Bandacu, angajat al administraţiei, în apropierea unui centru de monitorizare ornitologică, prezintă doi şacali în timp ce-şi iau cina târzie.
"Condiţia fizică excelentă a celor doi şacali arată că aceştia au trecut prin iarnă fără probleme", se arată într-un comunicat de presă al ARBDD.
Potrivit sursei citate, din anul 2005 şi până în prezent, agenţii ecologi ai instituţiei tulcene subordonată Ministerului Mediului au semnalat prezenţa tot mai frecventă a şacalului în peisajul deltaic, în momentul de faţă locuitorii din satele izolate din Deltă, Letea, Caraorman, Mila 23 şi Crişan, relatând dese întâlniri cu exemplare de şacal.
Întâlnirile acestea, conform localnicilor, se lasă cu pagube în gospodăriile private, şacalii hrănindu-se atât cu vânatul mic cu păr şi pene, după unele surse chiar şi pelicani, cât şi cu vânat mare, căprioare, cerbi, pui de mistreţi şi chiar oi.
Din acest motiv, după interzicerea acţiunilor de vânătoare în Delta Dunării, ARBDD, cu avizul Academiei Române, a efectuat extracţii controlate privind unele exemplare de şacali din rezervaţie. Acţiunea desfăşurată anul trecut nu s-a repetat anul acesta.
Cele mai vechi resturi scheletice de şacal au fost semnalate pe teritoriul României în zonele Braşov şi Techirghiol, în depozitele de material neolitic amestecat cu material de epocă romană, potrivit lucrării ştiinţifice "Istoria, răspândirea şi înmulţirea şacalului auriu în România", semnată de Neculai Şelaru şi făcută publică pe site-ul Asociaţiei Generale a Pescarilor şi Vânătorilor Sportivi (AGVPS) din România.
"În anul 1953, şacalii erau împământeniţi şi prezenţi în Moldova, Dobrogea şi Câmpia Dunării, cunoscuţi fiind sub denumirile de lup mic, lup de stuf, lup roşcat, vulpe gălbuie, vulpe turcească sau lup porcăraş, după loc şi caz. Ultima denumire i s-a dat de la obiceiul de a ataca porcii domestici crescuţi în semilibertate, în bălţile din Lunca Dunării. În mod oficial, prezenţa şacalului, ca specie de interes vânătoresc, a fost recunoscută, pentru prima dată, prin înscrierea ei în anexa 3 la Legea privind economia vânatului şi vânătoare nr. 26/1976, dar nu ca specie admisă la vânătoare, ci ca specie pentru care se plăteau despăgubiri în caz de vânare ilicită", se arată în lucrarea ştiinţifică citată.
În perioada 2001-2014, efectivul de şacali din România a crescut de la aproximativ 1.000 la circa 7.600 de exemplare, iar recolta vânătorilor a urmat acelaşi trend, de la câteva sute, în anul 2001, la circa 3.100, în anul 2013, potrivit lui Şelaru.
"Efectivele de şacal ar trebui ţinute, indiferent de efortul necesar, sub control. Deocamdată acest lucru pare extrem de dificil, dar apreciem că nu este imposibil", potrivit site-ului AGVPS România.
Şacalul auriu face parte din categoria speciilor de interes comunitar, potrivit prevederilor Directivei Europene "Habitate", însă în majoritatea ţărilor sud-est europene este considerat o specie invazivă.
Şacalul are mirosul, auzul şi văzul foarte dezvoltate şi preferă pădurile liniştite, bogate în vânat mic. Duşmanii cei mai mari ai acestei specii, după om, sunt vulpea, lupul, râsul şi marile păsări răpitoare, observaţiile de pe teren arătând că acolo unde efectivele de şacali s-au înmulţit, cele de vulpi au dispărut. De-a lungul timpului, specia originară din sudul Asiei s-a răspândit şi în nordul Africii şi în Europa, tendinţa speciei fiind de a ocupa spaţii de-a lungul Dunării şi a principalelor sale râuri afluente.
Grindul Lupilor este o zonă strict protejată din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării în care accesul este interzis publicului. AGERPRES