Jurnalul.ro Sport Fotbal international Saint-Remy 2016. Marius Copil, învins în primul tur

Saint-Remy 2016. Marius Copil, învins în primul tur

Tenismanul român Marius Copil a fost învins de belgianul Ruben Bemelmans cu scorul de 6-3, 6-7 (6), 6-3, miercuri, în runda inaugurală a turneului challenger de la Saint-Remy de Provence (Franţa), dotat cu premii totale de 42.500 euro.

Copil (25 ani, 173 ATP) a cedat după două ore şi 10 minute în faţa lui Bemelmans (28 ani, 181 ATP), având 12 aşi şi 5 duble greşeli, faţă de 8 aşi şi 9 duble greşeli. Copil a salvat trei mingi de meci în setul secund, în tiebreak, la 6-3 pentru belgian.

Bemelmans are 3-1 în meciurile directe cu arădeanul, pe care l-a mai învins în 2011, în optimi la Ortisei (Italia), cu 7-6 (5), 7-6 (2), şi anul trecut în optimi la Eckental (Germania), cu 7-6 (5), 6-3. Copil a obţinut singura sa victorie în 2012, în turul al doilea al calificărilor la US Open, cu 6-4, 6-4.

Copil va primi 440 de euro pentru participare şi va continua la dublu, alături de ucraineanul Serghei Stahovski. Cei doi sunt calificaţi în sferturi, după 6-1, 6-3 cu francezii Alexandre Buchner şi Boris Vermet. Următorii adversari vor fi croaţii Ivan şi Matej Sabanov.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: saint remy marius copil
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri