Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Salariu URIAȘ pentru directorul general Unicredit. Cât va încasa în 2023

Salariu URIAȘ pentru directorul general Unicredit. Cât va încasa în 2023

de Redacția Jurnalul    |   

Directorul general al celei de-a doua mari bănci italiene, UniCredit, va avea un salariu cu 30% mai mare în 2023, scrie Reuters.

AGA se va întruni pe 31 martie 2023 pentru a discuta despre remunerația lui Andrea Orcel, care va crește dacă își va depăși obiectivele din acest an. Fost șef al Diviziei de investiții bancare al grupului elvețian UBS AG, el va deveni unul dintre cei mai bine plătiți bancheri din Europa. 

Fondul suveran de investiţii al Norvegiei deţine 2,65% din acţiunile UniCredit, în valoare de 728 milioane de dolari, și este în favoarea majorării salariului directorului general.

Andrea Orcel ar putea încasa 3,2 milioane de dolari în 2023, față de 2,5 milioane de euro în anul precedent. La aceștia se adaugă o compensație variabilă de 6,5 milioane de euro, dacă banca își depăşeşte obiectivele din 2023. Suma va fi însă plafonată la 4,25 milioane de euro (sub bonusul pe 2022) dacă își atinge obiectivele, fără a le întrece. Acestea privesc venitul net, profitul, capitalul, țintele pe termen lung.  Compensația va fi plătită parțial în acțiuni. 

Bonusul lui Orcel pe 2022 a fost de 5 milioane de euro, astfel că întreaga sumă încasată de acesta a fost de 7,5 milioane de euro. 

Profitul UniCredit a crescut la 6,5 miliarde de euro în 2022, în timp ce costurile totale s-au redus cu 2% iar plățile către acționari s-au majorat cu 40%. Totodată, bonusurile primișor 935 de membri ai board-ului au crescut cu 22%.

Andrea Orcel a venit la conducerea băncii în aprilie 2021 și a reușit să evite nemulțumirea acționarilor cauzată de salariul său foarte mare. Darperformanța sa este evidentă, prețul acțiunilor dublându-se.  Astfel că Unicredit a anunțat dividente în valoare de 5,25 de miliarde de euro pentru anul 2022 dar are nevoie de aprobarea BCE.

El a reușit să mențină un management erformant al băncii, concentrându-se pe reducerea costurilor, generarea de capital și recompensarea acționarilor. 
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri