Jurnalul.ro Editoriale Salariul mărit, tot cel mai mic!

Salariul mărit, tot cel mai mic!

de Dan Constantin    |   

Salariul minim pe economie devine prima bătălie dintre Guvernul Cioloș, care își face bagajele, și noul Guvern nenumit. Nivelul cerut de sindicate este 1.450 de lei, dar în acest moment nu prea au cu cine negocia în mod real. Premierul în funcție, care îşi face bagajele, trimite delegația sindicală spre victoriosul Dragnea, prim-ministrul virtual, susținut de votul popular, dar neagreat de Palatul Cotroceni. Liderii sindicali, mulți uitați în posturi de la Marea Revoluție din Decembrie, știu că pot controla jocul pe aceste câteva zile de vid politic. Rezultatul este previzibil - salariul minim va crește la 1.450 de lei, necunoscuta fiind data intrării în plată. De cei 200 de lei în plus vor beneficia circa două milioane de oameni, un sfert dintre angajați având încadrarea la salariul minim de 1.250 de lei.

România ar ajunge astfel cu salariul minim garantat la 322 de euro, de la cel actual, de 276 euro. Doar Bulgaria mai are un salariu minim mai mic - 215 euro. Peste noi rămân Ungaria - 350 de euro, Cehia - 365 euro, Letonia - 370 euro, Lituania - 380 euro. Slovacii, polonezii, estonienii au salariile minime mai mari, între 405-430 de euro, dar la distanță de grecii aflați în criză (684 euro) și spaniolii în recesiune de câțiva ani (964 euro). Nemții, francezii, britanicii se ,,zbat” cu salariul minim în palierul de 1.400-1.500 euro, fiind la vârful piramidei în UE.

Adrian Năstase prezenta, în ,,România Europeană”, o serie de date privind punctul de start pe drumul integrării în UE. În 1938, venitul național pe locuitor era comparabil cu al Ungariei - 110 dolari, iar diferența față de Franța părea încă recuperabilă. În 1999, indicele ajunsese în România la 5.441 dolari, dar în Ungaria era dublu, iar în Franța de cinci ori mai mare (23.020 dolari/locuitor). Intrarea în Uniunea Europeană, acum zece ani, dă șansa unor creșteri mai rapide, chiar a recuperării unor decalaje, deși ierarhiile nu se schimbă. România rămâne a doua cea mai săracă țară din UE, dar cu șansa de a fi într-un tren care poate lua viteză. Klaus Iohannis pleacă joi la Bruxelles fără răspunsul la problemă - cine va semna pentru 1.450 de lei?

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri