Salariul mediu brut, a fost de 6.413 lei în iunie 2022, cu 55 lei mai mare decât în luna predecentă.
Cele mai mari câștiguri salariale au fost în IT, de 9.331 lei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, de 2.186 lei.
"În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei", arată INS.
Salariul mediu net a crescut în iunie 2022 datorită acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare şi a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari, dar și ca urmare a aplicării prevederilor legale privind unele măsuri fiscale conform cărora unele categorii de salariaţii beneficiază de prevederi speciale în privința impozitului, contribuţiilor la CAS și CASS:
Cele mai mari creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost cu 24,2% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, cu 23,2% în industria alimentară, cu 22,1% în agricultură, vânătoare şi servicii anexe.
Cele mai semnificative scăderi ale salariului mediu net au fost în fabricarea produselor din tutun -16,5%, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale -10,1%, activităţi de servicii anexe extracţiei, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), tranzacţii imobiliare, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice 1,5% - 6%.
În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale salariuluimediu net, comparativ cu luna precedentă, în învăţământ -11,7%, ca urmare a acordării în luna mai 2022 a tichetelor de vacanţă şi a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare.
În administraţia publică a scăzut cu 2,2% câștigul salarial, iar în sănătate şi asistenţă socială a crescut uşor, cu 0,7%.