Jurnalul.ro Special Se scumpește sângele. Cât vor plăti spitalele private pentru componentele sanguine

Se scumpește sângele. Cât vor plăti spitalele private pentru componentele sanguine

de Monica Cosac    |   

Deși inflația este tot mai mare, de la an la an, iar prețurile la toate produsele și serviciile au explodat, centrele de transfuzii sanguine vând unităţile de sânge și componentele sanguine umane către spitalele private la valoarea stabilită cu un deceniu în urmă. Ministerul Sănătății vrea să schimbe acest lucru, la solicitarea Institutului Național de Transfuzie Sanguină, astfel că unitățile medicale în care se fac intervenții chirurgicale complexe vor trebui, în curând, să achite sume de două ori mai mari pentru pungile cu sânge. Și donatorii primesc mai mulți bani din acest an, tichetele de masă având o valoare de patru ori mai mare față de anul trecut.

Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină „Prof. Dr. C. T. Nicolau” a cerut Ministerului Sănătății (MS), încă din luna aprilie a acestui an, să majoreze prețurile produselor sanguine prevăzute în anexa Contravaloarea unei unităţi de sânge, a componentelor sanguine umane pentru utilizare terapeutică, precum şi a produselor sanguine obţinute din prelucrarea plasmei la Ordinul ministrului sănătății nr. 1479/2014 privind stabilirea contravalorii unei unităţi de sânge, a componentelor sanguine umane pentru utilizare terapeutică, precum şi a produselor sanguine obţinute din prelucrarea plasmei, iar măsura este prevăzută într-un proiect de ordin de ministru, pus în dezbatere, la finalul săptămânii trecute, pe site-ul MS. 

În referatul de aprobare, reprezentanții Ministerului Sănătății precizează că prețurile respective au fost stabilite în 2014, nemaifiind actualizate până în prezent.

„În situația în care, începând cu anul 2018, indicele anual al prețurilor de consum a înregistrat un trend crescător, acest lucru are un impact semnificativ la nivelul prețurilor tuturor bunurilor și serviciilor utilizate în procesul de colectare, procesare, testare, stocare şi distribuţie a sângelui uman şi a componentelor sanguine”, se arată în documentul care însoțește proiectul de act normativ.

Noile prețuri au fost propuse pe baza cheltuielilor înregistrate la nivelul Centrului de Transfuzie Sanguină al Municipiului București, „care pot fi extrapolate pentru toate centrele de transfuzii sanguine, deoarece procesul de colectare, procesare, testare este standardizat”, iar achiziționarea pungilor de recoltare și a reactivilor de testare a fost făcută în mod centralizat. 

Cinci produse noi, prelucrate doar la CTS București

Astfel, proiectul de ordin prevede prețuri duble pentru unele dintre produsele din sânge vândute de centrele de transfuzii.  

O pungă cu sânge total – unitate adult, spre exemplu, va costa 895,67 lei, cu 99,5% mai mult față de prețul actual (448,95 lei), iar o pungă cu sânge total deleucocitat – unitate pediatrică va ajunge la 360 de lei, cu aproximativ 95% mai mare față de 184,26 lei, cât este în prezent. 

De asemenea, prețul unei unități de concentrat trombocitar standard (CT) va ajunge la 352,51 lei, cu circa 87% mai mult față de prețul  actual (188,81 lei). O pungă cu plasmă proaspătă congelată, care în prezent este vândută de centrele de transfuzii cu aproximativ 225 de lei, va costa, odată cu adoptarea actului normativ, 384 lei (cu 70% mai mult).

Documentul publicat de Ministerul Sănătăţii prevede, totodată, adăugarea a cinci produse noi din sânge, care sunt prelucrate în Centrul de Transfuzie Sanguină București (vezi tabel).

Conform proiectului de ordin de ministru, „centrele de transfuzie sanguină facturează și încasează contravaloarea componentelor sanguine de la unitățile sanitare private”, iar sumele încasate sunt virate la bugetul general consolidat al statului.

Și donatorii primesc mai mulți bani din acest an

Crizele de sânge erau la ordinea zilei în România, dar situația s-a îmbunătățit în ultimele luni, după ce Executivul a crescut valoarea tichetelor oferite donatorilor de sânge. 

Românii care donează sânge primesc șapte tichete de masă, iar începând din ianuarie 2024 fiecare dintre acestea are valoarea de 40 de lei, de patru ori mai mare față de anul trecut (9,75 de lei). 

Practic, în prezent, donatorii primesc bonuri în valoare de 280 de lei și, în plus, beneficiază de un set complet de analize (inclusiv grupa sanguină, RH, hemoleucograma, glicemia, markerii pentru hepatită și HIV), de o zi liberă de la serviciu şi de 50% reducere la transportul în comun. Pe lângă acestea, donarea de sânge aduce beneficii pentru sănătatea fizică (crește imunitatea organismului și reduce riscul de boli cardiovasculare).  

Într-un an, femeile pot dona de patru ori, iar bărbații de cinci ori, intervalul minim între donări fiind de opt săptămâni.

Ce condiții trebuie să îndeplinească cei care vor să devină donatori

Condițiile pentru admiterea la donare sunt: vârsta între 18 și 60 de ani și o greutate minimă de 50 kg, puls regulat, 60 -100 bătăi/minut și tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg. Donatorul nu trebuie să consume alcool și grăsimi cu 24 de ore înainte de recoltare, să consume multe lichide, dar nu gazoase, în ziua dinainte și în ziua donării, și să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni.

Nu pot dona sânge femeile însărcinate sau care alăptează și nici cele care sunt în timpul ciclului menstrual. De asemenea, nu sunt eligibile persoanele care au suferit de TBC, sifilis, malarie, cancer, ulcer, diabet zaharat decompensat, boli de inimă, epilepsie, boli de piele (psoriazis, vitiligo), bruceloză sau miopie cu dioptrii mari.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: sănge spital inflaţie donatori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri