Pentru Europa, securitatea energetică a fost întotdeauna un compromis. Energia ieftină, importată, vine cu marele risc al dependenței de țările din care provine.
Din perspectiva Rusiei și a gazului său natural, administrația Putin a calculat, inițial, că o iarnă lungă și rece ar putea forța Europa să își tempereze sancțiunile impuse Moscovei. La urma urmei, s-au gândit oficialitățile de la Kremlin, țările dezvoltate precum cele din Uniunea Europeană nu ar risca să-și lase cetățenii să dârdâie de frig de dragul Ucrainei.
Iarna, de partea europenilor
În pofida calculelor strategilor ruși, o combinație de noroc și planificare a făcut ca războiul energetic - considerat cândva asul din mânecă al lui Putin - să decurgă în favoarea europenilor. Europa a avut o iarnă deosebit de blândă, în timp ce guvernele și cetățenii ei au depus un efort concertat pentru a folosi mai puțin gaz.
Această combinație între o iarnă caldă și un consum mai mic a creat o fereastră pentru ca Europa să pivoteze rapid de la un concept politic mai vechi, „Schimbare prin comerț”, care presupunea că Rusia se va alinia la valorile occidentale, în schimbul banilor din Vest.
Primul pas a fost reducerea importurilor din Rusia. În 2021, anul de dinaintea invadării Ucrainei, 45% din tot gazul importat de UE provenea din Rusia. În Germania, cifra se ridica la 52%. Aceste cifre s-au prăbușit însă de atunci. Potrivit datelor UE, în primul trimestru din 2023, Rusia a furnizat doar 17,4% din tot gazul importat de blocul comunitar.
Pasul doi făcut de europeni a fost să profite de iarna caldă și să umple rezervele de gaz, în vederea pregătirii pentru sezonul rece din 2023-24. Rezervele de gaz ale Europei sunt deja atât de pline în acest moment, încât Kremlinul nu va putea să folosească nici acum energia ca armă, într-un mod care să diminueze sancțiunile europene contra Moscovei și sprijinul acordat Ucrainei.
În ansamblu, Uniunea Europeană și-a atins obiectivul de a avea stocurile pline în proporție de 90% la jumătatea lunii august, cu câteva luni înainte de termenul-limită de 1 noiembrie.
În plus, Europa și-a diversificat semnificativ sursele de energie.
Vești proaste
În pofida acestor eforturi, oficiali și analiști din UE se tem că, oricât de impresionante ar fi fost aceste progrese, energia Europei este departe de a oferi siguranță pe termen lung, se arată într-un material difuzat de CNN.
Cel mai important motiv de îngrijorare imediată este faptul că, deși Europa și-a diversificat importurile de gaze, o mare parte din cele aflate în prezent în rezerve sunt gaze naturale lichefiate (GNL).
„GNL este o soluție atât de evidentă, încât a devenit prioritară. Deoarece GNL este, de asemenea, atât de flexibil și tranzacționabil, este însă un pic mai greu de urmărit proveniența acestuia.”, remarca, recent, Milan Elkerbout, cercetător la „Center for European Policy Studies”, citat de CNN.
„Asta înseamnă că, indirect, o parte din GNL poate proveni tot din Rusia, astfel încât poate contribui la rotunjirea veniturilor Moscovei.”, mai spunea el.
În timp ce UE susține că cea mai mare parte a stocului său de GNL este cumpărată din SUA, Qatar și Nigeria, gazul natural lichefiat este adesea vândut pe burse, unde contractele se referă doar la volume, fără nicio referire la origine.
Un alt motiv de îngrijorare - și, fără îndoială, mult mai important - este pe termen lung. Deși Europa a renunțat parțial la politica de „Schimbare prin comerț” cu Rusia, ea este încă dependentă de alții pentru energie. Iar atunci când vine vorba despre securitatea energetică, dependența se reduce în cele din urmă la un compromis clasic: economie versus risc.
Una dintre modalitățile prin care UE speră să scape de dependența energetică este prin intermediul „Pactului Verde”, un plan măreț de a transforma continentul nostru în primul continent neutru din punct de vedere climatic, până în 2050.
Proiectul, care, conform previziunilor actuale, va costa peste 1.000 de miliarde de euro, va fi realizat prin numeroase mijloace, de la plantarea a trei miliarde de copaci noi până la renovarea clădirilor pentru a le face mai eficiente din punct de vedere energetic. Bineînțeles, investițiile masive în energie regenerabilă și în transporturi nepoluante vor juca, de asemenea, un rol important.
Prima etapă majoră a „Pactului Verde” este ca emisiile de gaze cu efect de seră ale UE să scadă cu 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990.
Criticii sunt însă din ce în ce mai îngrijorați de faptul că, pe lângă costurile enorme pentru fiecare stat membru în parte, progresul lent în atingerea acestui obiectiv va determina unele țări să se orienteze către o altă sursă externă pentru a sprijini tranziția energetică: China.
Pericolul chinezesc
Foarte puțini oficiali de la Bruxelles pot spune, în prezent, că relația UE cu Beijingul este una satisfăcătoare. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a schimbat recent viziunea asupra Chinei, adoptând o poziție mai dură. Ea a vorbit, în detaliu, despre necesitatea de a elimina elementele de risc din relația Europei cu chinezii.
Cu toate acestea, Ursula von der Leyen a recunoscut, de asemenea, că multe dintre planurile pe termen lung ale Europei ar fi mai bine realizate în parteneriat cu China, inclusiv ambițiile sale privind o „Europă verde”.
Poziția lui Von der Leyen reflectă opiniile divergente dintre cele 27 de state membre ale UE. Unele sunt extrem de belicoase și văd în China o agresiune autoritară și o amenințare existențială la adresa securității continentului, iar altele o consideră o sursă evidentă de panouri solare, turbine eoliene și baterii ieftine. Mai există și categoria statelor care nu văd nicio alternativă la colaborarea cu China, dar doresc să acționeze cu prudență.
Amenințarea, așa cum o văd unii, este aceea că Beijingul s-a transformat în mod strategic într-un actor-cheie în multe dintre tehnologiile și materiile prime esențiale pentru o tranziție ecologică.
„China și-a început strategia industrială pentru energia verde în urmă cu aproximativ 15 ani. A făcut-o atât de bine, asigurându-și resurse naturale precum litiul pentru baterii, oțelul pentru turbine eoliene și a construit deja capacitatea de producție pentru a face toate aceste echipamente.”, susține Adam Bell, fost oficial guvernamental britanic în domeniul energiei, citat de CNN.
„Între timp, Europa a tergiversat lucrurile, iar acum este probabil inevitabil ca, fără adoptarea unei acțiuni radicale, Beijingul să joace un rol semnificativ în viitorul ecologic al Europei.”, adaugă el.
Tot despre geopolitică și securitate
„Capitalismul subvenționat de stat al Chinei, împreună cu controlul asupra unei cantități semnificative de materii prime esențiale, oferă industriei chineze un avantaj competitiv enorm, pe care companiile europene îl vor găsi tot mai greu de egalat.”, avertizează și Velina Tchakarova, expert de top în domeniul securității europene, citată de aceeași televiziune americană.
„Tacticile Chinei de a diviza și de a slăbi unitatea aliaților europeni ai Americii, împreună cu ambițiile sale regionale în locuri precum Taiwan, ar putea deveni un punct de presiune, prin care Beijingul își va folosi influența geoeconomică, prin dependențele de minerale și pământuri rare, pentru a-și atinge obiectivele geopolitice.”, este de părere Tchakarova.
Mai mulți oficiali occidentali au subliniat amenințările mai directe la adresa securității, reprezentate de către Beijing, dacă Europa va ajunge să se bazeze pe China pentru tranziția sa ecologică.
Aceste amenințări variază de la vulnerabilități de aprovizionare, așa cum a constatat Europa în cazul Rusiei, până la atacuri cibernetice directe prin intermediul tehnologiei create în China.
În timp ce oficialii europeni se simt adesea jenați să abordeze public această chestiune, surse de securitate de rang înalt din UE au recunoscut anterior pe la colțuri că gigantul asiatic este încă principala sursă de atacuri cibernetice în UE, majoritatea axate pe spionajul corporatist.
De cealaltă parte, Beijingul a negat, bineînțeles, în mod repetat, implicarea sa în acest tip de atacuri.
Amenințări de peste tot
China nu este singura amenințare, atunci când vine vorba despre securitatea energetică în Europa. UE importă energie din multe țări ale căror obiective nu corespund deloc cu cele ale Bruxelles-ului, nici ca democrație, nici ca geopolitică. Este vorba despre state precum Qatar, Arabia Saudită, Kazahstan, Libia și, bineînțeles, Rusia.
Blocul comunitar european a făcut eforturi mari pentru a aborda această problemă, iar modul în care a răspuns la criza rusă este impresionant, având în vedere că, până nu de mult, se credea că o decuplare de Moscova ar fi imposibilă.
Cu toate acestea, populația mare și îmbătrânită a Europei - combinată cu economiile sale în stagnare - are în continuare nevoie de cantități uriașe de energie pentru a-și putea susține actualul mod de viață.
„Una dintre ironiile vieții este că țările care dețin cărțile în domeniul energiei sunt uneori, în cel mai bun caz, parteneri nesiguri și, în cel mai rău caz, viitori dușmani!”, remarca, recent, un diplomat de rang înalt al Uniunii Europene.