În Colose din Frigia, regiune istorică din partea central-vestică a Asiei Mici, era o biserică a Sfântului Arhanghel Mihail, zidită deasupra unui izvor cu ape tămăduitoare.
Sfântul lăcaş a fost ridicat de către un păgân din Laodiceea (oraş în Asia Mică), convertit la creştinism în urma vindecării minunate a fiicei sale prin puterea Sfântului Arhanghel Mihail.
Fiica acestuia era mută din naştere, iar prin vedenie tatăl său a fost înştiinţat de către Sfântul Arhanghel Mihail să o ducă la acest izvor ca să se vindece. Ascultând, omul a plecat împreună cu fiica sa şi, după ce a ajuns la izvor, i-a dat să bea apă, iar aceasta a început să vorbească, strigând: "Dumnezeule cel creştinesc, miluieşte-mă pe mine; Sfinte Mihaile, ajută-mi mie". (Vieţile Sfinţilor)
Elinul, văzând tămăduirea fiicei sale s-a bucurat foarte şi, nepregetând deloc, s-a botezat îndată cu fiica şi cu toţi casnicii săi, care veniseră cu dânsul. Iar ca semn de mulţumire a zidit deasupra izvorului aceluia o biserică frumoasă, afierosindu-o întru numele Sfântului Arhanghel Mihail.
După 90 de ani de la zidirea sfântului lăcaş a venit în acel loc un copil în vârstă de 10 ani din Ierapole, care se numea Arhip. Acesta a rămas în biserică, postind şi făcând rugăciuni ca marii pustnici ai sihăstriilor.
"Că de când se nevoia lângă biserica aceea, slujind lui Dumnezeu, n-a gustat nimic din mâncărurile şi băuturile mireneşti, nici carne, nici vin, nici pâine nu mânca, ci numai verdeţuri de pustie pe care, adunându-le şi fierbându-le, le mânca o dată pe săptămână, fără sare, iar băutura lui era o măsură mică de apă.
Cu o răbdare ca aceasta şi-a înfrânat trupul prin acest fel de fapte bune, îndreptându-se pe sine din tinereţe şi până la bătrâneţe, petrecând neschimbat în ele, unindu-se cu totul cu Dumnezeu şi asemănându-se vieţii celor fără de trup, deşi se afla în trup. Hainele lui nu erau de mult preţ. Avea numai două rase. Cu una se îmbrăca, iar cu cealaltă îşi acoperea patul care era aşternut cu pietre ascuţite şi-l acoperea cu rasa pentru ca cei ce intrau în casa lui să nu vadă asprimea pietrelor. Iar căpătâiul lui era un sac umplut cu mărăcini.
Aşa era aşternutul acestui fericit nevoitor şi aceasta era odihna lui. Iar când avea trebuinţă de somnul firesc îşi punea mult ostenitul trup pe acele aspre pietre şi pe spini, somnul lui fiind trezire mai mult decât somn şi odihna lui chin mai mult decât odihnă. Că, ce uşurare poate fi trupului să se culce pe pietre vârtoase şi ce fel de somn este acela ca să-şi odihnească cineva capul pe spini? El îşi schimba haina o dată pe an. Cu rasa pe care o avea pe trup, îşi acoperea patul, iar cu cealaltă, care era pe pat, se îmbrăca. După un an îşi schimba rasele tot la fel". (Vieţile Sfinţilor)
Trăind aşa şi vorbind cu Dumnezeu prin rugăciune neobosită, s-a făcut un înger al Lui pe pământ, petrecând viaţă cerească, îngrijindu-se nu numai de mântuirea sa ci şi de a multora, căci boteza pe cei necredincioşi, întorcându-i la Hristos.
Păgânii din oraşul Ierapole s-au hotărât să acopere apa izvorului, iar pe Arhip să-l omoare.
Când s-au apropiat însă de biserică mâinile le-au fost amorţite prin minune dumnezeiească, iar cei ce săpau pentru a strica izvorul au fost izgoniţi de o flacără ce a ţâşnit din cristalul apei.
Văzând cele întâmplate, aceştia au săpat cu mare osteneală o albie prin care au fost abătute asupra bisericii apele a două mari râuri, Licocaper şi Kufos. Atunci când au deschis calea apelor tumultoase, Sfântul Arhanghel Mihail s-a arătat în chip omenesc şi a oprit această distrugere, poruncind apelor să stea, după care deschizând o prăpastie, le-a arătat să intre acolo.
De atunci s-a hotărât ca ziua în care s-a făcut o lucrare atât de minunată prin arătarea îngerească a Sfântului Arhanghel Mihail să fie sărbătorită an de an. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor")
Sursa: AGERPRES