Jurnalul.ro Cultură Sărbătoarea Sf Apostoli Petru și Pavel. Credințe de altădată

Sărbătoarea Sf Apostoli Petru și Pavel. Credințe de altădată

de Florian Saiu    |   

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt prăznuiți la data de 29 iunie de Biserica ortodoxă prin rânduirea unui post variabil care durează de la Duminica Tuturor Sfinților până la 29 iunie.

După Pogorârea Sf. Duh de Rusalii, Sfântul Apostol Petru este cel dintâi care vestește poporului evreu pe Iisus Hristos cel răstignit și Înviat și primul care l-a numit pe Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Celui Viu, îndemnându-i oamenii la pocăință și întoarcere la credință. La rândul lui, Sf. Apostol Pavel era supranumit Apostolul Neamurilor.”, nota cercetătoarea Roxana Maria Man într-un articol publicat în revista Vatra Veche, nr. 6/2025. „Sf. Apostol Pavel - menționa cercetătoarea - a predicat Evanghelia păgânilor, cunoscută fiind întâmplarea petrecută pe drumul Damascului, când, plecat să îi persecute pe creștini, îl întâlnește pe Iisus cel Înviat și se convertește la creștinism devenind astfel din adept al legii mozaice și persecutor al creștinilor apărător și vestitor al Evangheliei. A propovăduit învățăturile lui Hristos în mai multe călătorii misionare în Asia, dar și în Europa (în Spania, Bretania, Italia).”

Ucis la ordinul împăratului Nero

În continuare: „Sf. Pavel a fost fost închis și condamnat la moarte de împăratul Nero, în anul 67, prin tăierea capului, în ziua în care a fost răstignit celălalt sfânt sărbătorit astăzi, Petru. Se spune că acesta ar fi cerut să fie răstignit cu capul în jos, nefiind vrednic de aceeași moarte cu a lui Iisus. De la Sf. Petru ne-au rămas două Epistole sobornicești, iar de la Sf. Pavel paisprezece astfel de scrieri. De remarcat că sărbătoarea datează din secolul al II-lea al erei creștine, dată la care s-au ridicat biserici pe locul martirajului lor. În calendarul popular, această sărbătoare are însemnătatea ei, mai ales pentru muncile agricole și se ține prin zile nelucrătoare. Ea marchează miezul verii agrare și perioada secerișului. După Sânpetru se culeg merele de vară și începe recoltatul păioaselor.”

Sfântul cu cheile de la poarta Raiului

Cele din urmă tușe: „Sărbătoare importantă în lumea satului de altădată, era o ocazie pentru a desfășura o seamă de ritualuri ce vizau protecția câmpurilor și a semănăturilor, a gospodăriilor și animalelor și se oficiau slujbe pentru cei plecați în lumea de dincolo. Despre Sf. Petru se știe că îl însoțește pe Dumnezeu pe pământ și ține cheile de la poarta Raiului. Se zice că în ziua de Sânpetru apar licuricii și amuțește cucul.”

 

29 iunie este data la care sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

„Această sărbătoare marchează miezul verii agrare și perioada secerișului. După Sânpetru se culeg merele de vară și începe recoltatul păioaselor.” - Roxana Maria Man, cercetătoare

„Sf. Pavel a fost fost închis și condamnat la moarte de împăratul Nero, în anul 67, prin tăierea capului, în ziua în care a fost răstignit celălalt sfânt sărbătorit astăzi, Petru.” - Roxana Maria Man, cercetătoare

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri