De regulă, sănătate. Cei mai mulți vor sănătate pentru ei, alții, pentru familie. Mai sunt câțiva care au venit doar pentru îndreptare. A afacerii care merge prost. Pelerinajul de Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir și al cuviosului Sfânt Dimitrie Basarabov, protectorul Bucureștiului, a adunat și în acest an mulțime multă în centrul Capitalei. Cu probleme pestrițe și rugi multe.
Sfântul Dimitrie privește de sus altarul de unde începe coada pelerinilor. E luminat puternic, tapetat cu flori multe ce adie atât de frumos că aproape repară aerul încărcat de sudoarea celor veniți de departe. Sunt câteva mese cu acoperământ moale pe care stau rămășițele cuvioșilor în cutii fin lucrate în argint și material de seamă. Deasupra e un geam șters metodic și apăsat de voluntari după ce enoriașii își șoptesc rugăciunea cu buzele lipite. Sfântul Dimitrie – un banner cu înfățișarea cuviosului mare și înalt, atârnat de clopotnița Patriarhiei – mai caută și spre dreapta, unde corul protopsaltului și al cântăreților de strană înalță acatiste pe scena înconjurată de gardurile Jandarmeriei. Dintr-acelea de miting. Scena înaltă strălucește în icoane, lumină și pietricele colorate de pe mitrele arhimandriților ce țin slujba. Lângă scenă mai aruncă sclipiri și insignele jandarmilor, ori cele de pe șepcile pompierilor. Un pic sfântul de sus parcă se încruntă – ăștia din urmă, cu paftalele relaxate, trag din țigară în dosul scenei, aproape de lumânărarul în care se topește ceara. La magazin nu mai sunt lumânări, s-au terminat, loc să aprinzi pentru vii și morți e înghesuit. De la scenă la altarul cu sfinți e cordon de preoți. Sutane care foiesc și foșnesc, lanțuri cu sfinți și Maica Domnului, potcapuri frumos aranjate fac șir paralel cu uniforme albastre, morocănoase. Un voluntar subțire trece printr-o breșă. Un jandarm îndesat sare ca un arc: „Alo, doamnă, așa se face? Ce-i asta?”. Fata, sfioasă încearcă să-i explice uniformei că nu a intrat aiurea, înalții prelați au terminat slujba și urmează să se coboare spre altar. Nu-i chip de înțelegere, jandarmul respectă perimetrul ca la proteste: „Da unde ne credem aici? Am venit la moaște, nu face fiecare ce vrea”. Apoi, de parcă ar fi dat mare milostenie, uniforma face rabat de la regulă, uitându-se cu amalgam ciudat de supărare și condescendență spre voluntarul un pic speriat. De sus, Sfântul Dimitrie parcă se amuză.
Minune: ăla micul era aia mare
Pe deal, la urcare, pelerinii se înghesuie pe latura cu grădina Patriarhiei. Oamenii tac, ascultă slujba de sus sau își morfolesc necazurile de viață. Pe cealaltă latură, la coborâre, se înghesuie cerșetorii. Presărați pe caldarâm, milogii cer cu glas tare „un leu”, „o banană”, „ceva de mâncare”, „pâine la copil”, „bani de operație”, „ajutor pentru tratamentul băiatului”, „milă că m-au dat afară din casă”... Puțini dintre cei care coboară de la sfinți dau ceva. Unii dintre cei ce cer pomană au adus și fotografii cu acte medicale ori acte de evacuare.
Lângă clopotniță, o femeie se tânguie cu fotografia unui copil în brațe. Pe afișul mare – îl ține ca pe pancartă – stă scris și șirul de probleme. O hârtie de un leu primită o face pe femeie să plângă: „Bodaproste”! Mai jos, unul fără picioare și ochi e cărat în spate de un zdrahon. Ciotul de om e pus pe trotuar, martalogul cel mare dispare din peisaj. La timp ca milogul să înceapă să zbiere cât să se uite jumătate din adunare la el: „Sunt orb, dă și mie să-ți meargă bine”. Și primește.
La loc cu vad prost – căci s-a pus între copaci și dube – o femeie cere bani cu copilul în brațe. Pare că ține un bebeluș ce e înfășat în pături vechi și murdare. Cerșetoarea are tras baticul peste cap, nu i se văd ochii. Nu vrea să vorbească, doar șoptește trecătorilor ajutor pentru ăl mic. Cineva vrea să știe cum a ajuns nefericita să stea la mila necunoscuților în toiul nopții, pe stradă, cu un micuț în brațe. Răspunsul nu e rostit, se petrece o minune: de sub cârpe bebelușul începe să se lungească, crește precum în basme, de iese de sub pledul care pute. Picioarele strânse se întind, iar micuțul e de fapt o măgădancă de fată de vreo zece ani care își ia treanța și papucii dosiți în iarbă și o cară cu tot cu „mamă” spre poalele dealului. Acolo, într-un părculeț, s-a pripășit o șatră. Cică au venit de la Onești. Unii pelerini râd – „ai văzut, fă minune?” -, alții clatină supărați din cap. În parc, țiganii sunt strânși în jurul unui plastic pe care s-a pus ce s-a adunat din pomană. Parcul poartă numele lui Bibescu Vodă, domnitor al Țării Românești, care a adoptat Proclamația de la Izlaz prin care țiganii erau dezrobiți.
Pomană cu mănuși de unică folosință
Coada celor care au venit să vorbească cu sfinții din altar se întinde pe Bulevardul Regina Maria, trece de locul unde, vizavi, ferit de case, e arestul Poliției. „Haorde a la colțo, fă”, aruncă cu salivă în microfonul telefonului cât cărămida, chemând neamul, o balabustă înflorată în fuste – „Haorde că e puradelu acana”. Puradelul e unul de a trecut de majorat și se jură cu „să moară mama” că nu știe a cânta despre Sfântul. În spatele lui, e un grup de fete, fețe albe, obosite. Cânta din Psalmi cu voci subțiri, aproape în șoaptă: „Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi, Binecuvântat ești Dumnezeule părinților noștri”. Parcă în ajutor, de sus, de la altar, se cântă și se transmite în difuzoarele puse pe stâlpii pe lângă care șerpuiește coada pelerinilor un imn puternic: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, Miluiește-ne pe noi”. Țiganii au amuțit, bat cruci mari, pravoslavnice.
Mai în spate, unul îmbrăcat în haine mohorate ascultă, parcă ar fi în transă. Apoi, se apucă să povestească nimănui. Că a venit să ceară ajutor. Că e bolnav. Și nu mai are pe nimeni. Două babe din provincie zic că au fost și „la Paraschieva”, vorbesc despre scumpiri. Groza prețurilor la curent și pâine macină partea asta de șir al enoriașilor. „Ne vor proști și săraci. Dar sfinții sunt cu noi. Nu au ce să ne facă”, e concluzia alteia. Peste șina tramvaiului sunt două clădiri întunecate. Sedii de videochat. „Pupători de moaște care blochează traficul”, aruncă unul de trece pe acolo, parcă încercând să ațâțe mulțimea. Tace și dispare când un ditamai brunetul cu ceafa cât două palme se ivește la interval de coadă. Omul cară un coș imens în care e pusă pomană. Casolete cu sarmale și punguțe cu pâine. Din coș, o țigancă îmbrăcată cu ștaif scoate pe rând cutie și pungă și dă pelerinilor. Poartă mănuși de unică folosință, le schimbă la fiecare coș terminat. Căci în spatele ei mai vin doi gealați cu povara în brațe. „Lumea primește. Am făcut câteva mii de sarmale. Așa e obiceiul. Pentru morții noștri. Se dau toate, să tot mai faci”, zice femeia printre brațele întinse ale credincioșilor. Oamenii mănâncă și îndeasă în coșurile de gunoi ambalajele goale. O bătrână stă într-o parte, tristă. Are în brațe un pulover croșetat. Mic, ca pentru un copilaș. Privește doar la haină, tace. Nu cere, nu întinde mâna spre milostenie. „Ia, ce să fac, cu necazul meu...”, zice fără să termine o poveste. Unii îi dau bani, alții mâncare. Femeia, parcă rușinată, primește. Și urcă încet dealul, spre Sfinți.
Mâna întinsă – sponsor de biserică de rit vechi
Spre capătul cozii e un călugăr. „Săru’ mâna părinte”, zic niște puști de trec pe lângă el. Călugărul e știut de prin Unirii, cere de ceva vreme bani pentru o biserică. Lăcaș de stil vechi, zice omul. Căci ar fi călugăr ortodox de rit vechi, precum sârbii sau rușii. În același timp, chiar el spune, la sărbătoarea Sfintei Parascheva de la Iași, polițiștii l-au acuzat că e călugăr fals și l-au amendat pentru cerșetorie. Are sutană și barbă și potcap, n-are acte, ci o carte de vizită pe care este scris numele și contul pentru donații. „Eu sunt sponsorul principal”, se laudă „părintele” uitând o clipă de poruncile Domnului. Pe urmă încearcă să recupereze: „Să nu știe dreapta ce face stânga”. Curând, după o amestecătură de frânturi de pilde, proceduri de anatemă și sinodul de la Niceea, omul derapează din nou încercând să arate „dreapta credință”: „ortodoxia de rit vechi, aia e”. Babele din coadă îl ascultă cu gura căscată. Omul, încurajat, ridică vocea mai spre predică. Apar și câteva hârtii de un leu, dispar repede în buzunarele adânci. Când discursul e mai înflăcărat, vine și necazul: doi jandarmi în patrulă. Cuvintele rămân nerostite. „Părintele” dispare grăbit, săptămâna asta, cică, are sfeștanie la lăcaș.
Sus, la Patriarhie, unii șoptesc despre falsul călugăr care a vorbit despre arhiepiscopul Teodosie și a creat vâlvă între credincioși. Acum nu ar mai purta, păcălind lumea, haine de obște. „E în civil” și a căpătat damblaua unora de transmit tot ce fac, în direct, pe conturile lor de net. De sus, Sfântul Dimitrie nu ia seama falșilor profeți. Doar privește coada de credincioși care crește din ce în ce mai mult.