Jurnalul.ro Cultură Carte Sărutul femeii-păianjen, un roman-cult al literaturii hispano-americane

Sărutul femeii-păianjen, un roman-cult al literaturii hispano-americane

Zilele acestea a plecat spre librăriile din întreaga țară ediția în limba română a romanului Sărutul femeii-păianjen, cea mai cunoscută carte a scriitorului argentinian Manuel Puig, publicată în traducere de Editura Pandora M în cadrul îndrăgitei colecții Anansi. World Fiction (traducere de Ilinca Ilian).

Romanul a fost ecranizat cu succes în 1985, în regia lui Héctor Babenco, filmul aducându-i un Oscar actorului William Hurt, iar peliculei, mai multe nominalizări, inclusiv pentru regie. În 1992, musicalul cu același nume a fost montat pe Broadway, piesa fiind recompensată cu Premiul Tony.

„Opera lui Puig este cea mai originală creație a sfârșitului de secol XX, spunea laureatul Nobelului literar Mario Vargas Llosa despre autorul romanului Sărutul femeii-păianjen, un romancier extrem de versatil: tehnici narative inovatoare, comedie neagră și o preocupare pentru efectele culturii populare, în special ale filmului, asupra spiritului uman.

Plasând acțiunea în acel Buenos Aires pe care îl găsești mai degrabă în cărțile scrise de Ernesto Sabato, Manuel Puig transformă o închisoare politică într-un spațiu în care prietenia și amintirile unor pasiuni din trecut îi salvează pe cei doi protagonisti de la tentația dezumanizării în slujba propriei supraviețuiri. 

Luis Molina și Valentín Arregui, doi bărbați care nu au nimic în comun, sunt aduși de soartă în aceeași celulă dintr-o închisoare argentiniană și, nevoiți să îndure împreună greutățile vieții carcerale, ajung să se împrietească. Molina este un cinefil homosexual ajuns la jumătatea vieții, iar plăcerea lui cea mai mare este să povestească filme. Valentín, tânăr și impetuos, împărtășește cu înflăcărare ideile revoluției marxiste și îl respinge de la bun început pe Molina, căci i se pare efeminat și lipsit de convingeri politice. Dar povestindu-și fărâme din propria viață, îngrijindu-se unul pe altul, căci otrava nopților petrecute dincolo de gratii nu este numai sufletească, trăind în umbra trădării și a nesiguranței, între cei doi protagoniști se leagă o prietenie care transgresează limitele fizice.

Sărutul femeii-păianjen, un roman despre apărarea solidarității, despre tămăduirea prin forța poveștilor ce amână groaza și păstrează umanitatea și, mai ales, despre acea rezistență a propriilor convingeri în situații extreme.

Pasiunea pentru fim, pusă pe hârtie

Născut în 1932, în General Villegas, un orășel de provincie argentinian, Manuel Puig a încercat să lase în urmă ariditatea originilor sale, apelând la fanteziile Hollywoodului, pe care le urmărea aproape zilnic la un cinematograf local, împreună cu mama sa.

Și-a făcut studiile la Buenos Aires, unde a câștigat o bursă care-l va ajuta să studieze cinematografia la Roma, la Centro Sperimentale di Cinematografia. În 1963 se stabilește la New York, unde trăiește scriind scenarii.

Primul lui roman, La traición de Rita Hayworth (Trădarea Ritei Hayworth, 1968), l-a propulsat în rândul celor mai buni scriitori latino-americani. Cel mai bine primit roman al lui este El beso de la mujer araña (Sărutul femeii-păianjen). A mai scris, printre altele, romanele Boquitas pintadas și The Buenos Aires Affair.

Pasiunea timpurie a lui Puig pentru filme este evidentă atât în stilul său narativ, care se bazează foarte mult pe dialog, cât și în viețile personajelor sale, în care lumea plină de farmec și idealizată a filmelor servește drept contrapunct la propriile dezamăgiri.

„Manuel Puig este un scriitor realist experimentat, care caută ceea ce el numește o nouă formă de literatură populară. Îi place mai ales să se folosească de reziduurile lumii: decupaje din reviste, albume fotografice, rapoarte de poliție și spital, scrisori, reclame, șlagăre, liste de cumpărături, și pe toate acestea le lasă uneori să-și spună propria istorie, fără să intervină”

The New York Times

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri