Spiritul de turmă nu a funcţionat, ieri, la oierii, văcarii şi crescătorii de porci care au venit la Bucureşti pentru a protesta, cerând relaxări fiscale şi alte beneficii. Din cei opt mii de protestatari care se anunţau cu surle şi trâmbiţe, nu au venit decât în jur de o mie de oameni. Fermierii au cerut ca produsele româneşti să fie într-un număr cât mai mare în magazine, să aibă legi care să-i protejeze de importuri şi scăderea anumitor impozite şi taxe, dar şi mărirea subvenţiilor. Şi pentru că au venit hotărâţi să se facă auziţi, protestele au început cu ciocniri între ei şi jandarmi, dar spiritele s-au calmat după câteva minute. Reprezentanţii fermierilor şi-au dus doleanţele în Parlament, dar Comisia pentru agricultură i-a pasat, cu tot cu doleanţe, la ministerul de resort.
Oierul gentilom şi senatoarea Anghel
Şi de această dată s-a făcut remarcată parlamentarul Cristiana Anghel, care a vrut să ia pulsul manifestanţilor în stradă. Un oier, mai gentleman, văzând că doamna senator îngheaţă de frig în timp ce le explica tacticos cum face şi desface legi prin Parlament, şi-a dat jos geaca şi i-a pus-o pe umeri. Deşi flancată de 3-4 jandarmi, Cristiana Anghel tot a tresărit speriată sau surprinsă de gest. Aşa că fermierul a calmat-o cu un dezmierd tipic de munte: „Tineţi-o acolo, că nu are purici!”. Între timp, din cauza vacarmului produs de vuvuzelele şi fluierele din dotare, fermierii au început să se strângă ca la urs, încercând să o asculte pe senatoare. Discuţiile nu au durat mai mult de 20 de minute, parlamentarul fiind nevoit să se retragă după ce a constatat că nu-l mai asculta nimeni.