Jurnalul.ro Ştiri Social Scandalul Completelor de 5 judecători: ÎCCJ invită Guvernul să dea Ordonanță de Urgență

Scandalul Completelor de 5 judecători: ÎCCJ invită Guvernul să dea Ordonanță de Urgență

de Ion Alexandru    |   

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea, sfătuiește Guvernul să emită o Ordonanță de Urgență în legătură cu aplicarea, de anul acesta, a noilor prevederi din Legea nr. 304/2004 cu privire la modul de constituire a completelor de 5 judecători. ÎCCJ face această precizare într-un punct de vedere transmis Curții Constituționale, prin care cere ca sesizarea cu privire la existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Instanța Supremă, făcută de Viorica Dăncilă, să fie respinsă ca neîntemeiată și nefondată.

Este vorba de Hotărârea Colegiului de Conducere al ÎCCJ, care a stabilit că tragerea la sorți a completelor de 5 judecători se va face din ianuarie 2019, nu din momentul promulgării noii Legi privind organizarea judiciară. La începutul lunii octombrie premierul Viorica Dăncilă a atacat la Curtea Constituțională această Hotărâre, cerând CCR să declare existența unui conflict juridic de natură constituțională între ÎCCJ și Parlament, deoarece Instanța Supremă și-a depășit atribuțiile constituționale, prin arogarea unor atribuții care revin Parlamentului. În sesizare, premierul arată că acest conflict a devenit evident, odată cu aplicarea Legii 207/2018, prin refuzul de a pune în aplicare de îndată aceste prevederi, creându-se, astfel, un blocaj instituțional.

Ieri, Înata Curte de Casație și Justiție a răspuns acestor critici și, sub semnătura Cristinei Tarcea, președinte al Instanței Supreme, arată că “atunci când a constatat un blocaj instituțional, Guvernul a reacționat prompt pentru a-l remedia, intervenind pe calea unei ordonanțe de urgență”. “În acest context, semnalăm și faptul că, în măsura în care a apreciat că există un blocaj instituțional sau o întârziere în punerea în aplicare a dispozțiilor Legii nr. 207/2018, Guvernul a introdus OUG 90/2018, privind unele măsuri pentru operaționalizarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, având, așadar, instrumentul legislativ care să permită constituirea unor noi completuri de 5 judecători în a doua parte a anului 2018, prin derogare de la articolul 32, alineat 1, din Legea 303/2004”.

“În patru ani, nimeni nu a contestat nelegalitatea completelor”

În prezent, la ÎCCJ funcționează patru complete de 5 judecători, conduse, automat, fie de președintele ÎCCJ, fie de unul dintre cei doi vicepreședinți. Legea nr. 207/2008, care a modificat Legea 304/2004, prevede că, la începutul fiecărui an, la propunerea președintelui sau a vicepreședinților ÎCCJ, Colegiul de Conducere aprobă membrii și constituirea completelor de 5 judecători. Acești membri sunt desemnați, prin tragere la sorți, în ședință publică, iar fiecare astfel de complet este prezidat de președintele sau de unul dintre vicepreședinții ÎCCJ, numai dacă aceștia au fost trași la sorți ca să facă parte din complete. Dacă nu, completul este prezidat, prin rotație, de către fiecare judecător membru, în ordinea vechimii.

În punctul de vedere al ÎCCJ, transmis Curții Constituționale, se arată că, până acum, deși desemnarea nu a fost făcută astfel, timp de patru ani nimeni nu a invocat nelegalitatea funcționării acestor complete, deși atât judecătorii care le alcătuiau, cât și părțile din aceste complete aveau cadrul legal să o facă. “Nici după intrarea în vigoare a Legii 207/2018, nimeni nu a invocat, în cadrul proceselor în derulare, excepția nelegalei constituiri a completului de 5 judectori”, se arată în document.

Această afirmație este, însă, contrazisă de faptul că, la 8 octombrie, Liviu Dragnea, președintele PSD, care este judecat, în apel, chiar la Completul de 5 Judecători, condus de vicepreședintele ÎCCJ Iulian Dragomir, a acționat în judecată, la Curtea de Apel București, Colegiul de Conducere al Instanței Supreme, cerând declararea ca nelegală a Hotărârii acestuia prin care se refuză punerea în aplicare, de îndată, a prevederilor noii legi.

Înalta Curte arată că, în caz că Guvernul consideră că există un blocaj instituțional, poate interveni cu Ordonanță de Urgență, pentru ca tragerea la sorți prevăzută de noua lege să se aplice din a doua jumătate a anului 2018

 

 

Subiecte în articol: scandal judecatori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri