Jurnalul.ro Ştiri Externe Scandalul “vize contra vize”, în standby

Scandalul “vize contra vize”, în standby

de Şerban Mihăilă    |   

Comisia Europeană (CE) a decis amânarea cu trei luni a oricărei măsuri de introducere a vizelor pentru cetățenii din Statele Unite și Canada care călătoresc în spațiul Uniunii Europene. Această măsură ar fi constituit un răspuns la refuzul autorităților de la Washington și Ottawa de a include în programul Visa Waiver câteva state membre, între care și România.

“Comisia Europeană invită Parlamentul European și Consiliul European să lanseze urgent discuții și să-și prezinte punctele de vedere asupra celei mai adecvate soluții în privința vizelor. CE așteaptă o informare asupra acestor poziții, până cel târziu pe 12 iulie 2016”, se arată într-un comunicat dat publicității, marți, la Bruxelles, de către executivul UE. “CE a evaluat consecințele juridice, politice și economice ale unei eventuale suspendări temporare a scutirii de vize acordată SUA, Canadei și Sultanatului Brunei și a cerut Parlamentului European și Consiliului European să adopte o poziție pentru calea ce trebuie urmată”, a declarat, la rândul său, Comisarul european pentru Afaceri Interne, Migrație și Cetățenie, Dimitris Avramopoulos. “Reciprocitatea totală în privința scutirii de vize rămâne o problemă prioritară în relațiile noastre bilaterale cu aceste țări și vom continua eforturile pentru a obține un rezultat echilibrat și echitabil”, a spus el.

SUA și Canada solicită încă vize pentru cetățenii români și bulgari, ai căror state au aderat la Uniunea Europeană în 2007. Pe lista țărilor membre ale UE neincluse în programul american Visa Waiver, de exceptare a vizelor, se mai află Croația, Republica Cipru și Polonia. În pofida numeroaselor demersuri diplomatice și a presiunilor exercitate fie individual, de fiecare stat în parte, fie la nivelul întregii UE, SUA și Canada au refuzat sistematic ridicarea vizelor, promițând că vor soluția această problemă într-un orizont rezonabil de timp.

Unitate la nivel declarativ

“Există o singură poziție europeană: toți cetățenii UE trebuie tratați egal”, a declarat liderul grupului Partidului Popular European în Parlamentul European, Manfred Weber, la scurt timp după anunțul CE. Weber și-a exprimat sprijinul total pentru acțiunile CE, în cazul în care Washingtonul și Ottawa ignoră solicitarea de a-i scuti de vize pe toți cetățenii UE. “Americanii și canadienii pot intra în UE fără viză, iar UE așteaptă un tratament egal. Nouă, europenilor, ne este mai bine când suntem solidari”, a adăugat el.

Reciprocitatea în privința scutirii de vize este un principiu de bază al politicii europene comune. Potrivit legislației UE, dacă în 24 de luni de la notificarea CE în privința încălcării acestui principiu situația nu se remediază, atunci nici cetățenii statelor terțe care nu respectă această regulă nu vor mai beneficia de regimul de exceptare de vize pentru UE. În aprilie 2014, CE a primit notificări asupra încălcării reciprocității de către mai multe state. Situația a fost rezolvată, în 2015, în cazul Australiei și Japoniei. SUA, Canada și Sultanatul Brunei continuă să ignore însă cererile UE.

Decizia CE de a pune în standby scandalul “vize contra vize”, până la jumătatea lunii iulie, vine cu doar câteva zile înaintea turneului președintelui Obama în Europa. Discuțiile pe tema vizelor pot afecta negocierile dintre Bruxelles și Washington pentru un acord de liber schimb.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri