Jurnalul.ro Ştiri Locale Șoc și groază în Spitalul din Dorohoi. Gândaci, pereți scorojiți, mizerie. Ce spune managerul

Șoc și groază în Spitalul din Dorohoi. Gândaci, pereți scorojiți, mizerie. Ce spune managerul

Spitalul din Dorohoi este plin de gândaci, are pereții scorojiți iar saloanele sunt mizerabile, potrivit imaginilor postate pe rețelele de socializare de părintele unui copil internat în unitatea sanitară.

Familia locuiește în comuna Cordăreni iar mămica a fost șocată de felul în care arată salonul unde este internat copilul, scrie monitorulbt.ro.

"Priviți Spitalul Dorohoi, ce frumos are tot felul de gândaci, pe aici în spital, mizerie cât de mult se poate, condiții nu sunt, apă caldă nici nu se pune vorba", a scris aceasta pe Facebook. 

Ea s-a arătat nemulțumită și de atitudinea cadrelor medicale. "Tu le zici de copil că are febra 39,5 și ea zice nu vezi că am treabă, așteaptă, am treabă. Am așteptat cu copilul arzând la ea doar să mă bage în seamă și, surpriză, niște algin pentru o febră aşa mare", explică mămica.

Reprezentanții spitalului confirmă cele relatate de femeie dar au dat vina pe vechimea imobilului.

"Noi nu putem nega acele imagini şi nici nu putem fi ipocriţi să prezentăm tot felul de scuze. Din păcate, situaţia este de aşa natură în momentul de faţă.  Pavilionul este dat în funcţiune din 1985. Are 37 de ani. S-au făcut reparaţii în cursul anilor, dar tâmplăria este veche şi apar şi gândaci. Noi am făcut dezinsecţie şi vineri şi luni. Facem de câte ori este nevoie, dar din păcate la ora actuală nu putem face mai mult. 

Toată clădirea este prinsă într-un proiect de reabilitare totală, iar în toamna lui 2023 vom avea clădirea renovată. Până atunci ne descurcăm cum putem. 

Să închidem secţia de pediatrie nu putem. Ar însemna să trimitem totul la Botoşani, într-o perioadă cu adresabilitate crescută. Facem eforturi şi facem tot posibilul să tratăm pacienţii cât mai bine", a explicat medicul Valerian Andrieş, managerul Spitalului Municipal Dorohoi, care despre copil a spus însă că "a fost tratat cum trebuie şi cu tot ce trebuie. Drept dovadă, a şi fost externat, cu starea ameliorată".

Lipsa de atenție a personalului medical a explicat-o prin existența unei alte pripritatăți.

"În acel moment era un caz foarte grav în secţie şi atenţia personalului era îndreptată spre acel copil. Iar copilul doamnei nu avea în niciun caz febra atât de mare cum a afirmat dumneaei. Avem însă o anchetă internă şi vom lămuri toate aspectele", a mai spus managerul.

Subiecte în articol: gradinita gandaci
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri