Scenariul „junk” pentru România: Dacă țara este retrogradată, nota de plată o vor achita toți românii

Efectele s-ar putea resimți în investiții, în dezvoltarea sistemului energetic și, în cele din urmă, în facturile plătite de populație și de companii.

Acesta este avertismentul lansat de Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), într-o analiză care arată cum o eventuală pierdere a statutului de „investment grade” ar putea modifica profund evoluția economiei românești în următorul deceniu.

Ce înseamnă, de fapt, un rating „junk”

În limbajul piețelor financiare, calificativul acordat de agențiile de rating reprezintă o evaluare a riscului unei țări de a-și plăti datoriile.

Atât timp cât România își păstrează statutul de investment grade, investitorii consideră că riscul este relativ redus, iar finanțarea se obține în condiții mai avantajoase.

Dacă însă țara este retrogradată în categoria „junk”, ea intră în zona economiilor considerate speculative. Asta înseamnă că investitorii vor cere dobânzi mai mari pentru a-și asuma riscul, iar costul finanțării va crește pentru întreaga economie, nu doar pentru stat.

De ce energia este unul dintre domeniile cele mai expuse

Potrivit lui Dumitru Chisăliță, efectele unui rating mai slab s-ar vedea rapid în sectorul energetic.

Construirea unui parc fotovoltaic, a unui parc eolian sau a unei noi rețele electrice presupune investiții de sute de milioane sau chiar miliarde de euro. Aceste proiecte sunt finanțate în principal prin credite și capital atras de pe piețele internaționale.

Cu cât costul finanțării este mai mare, cu atât investițiile devin mai scumpe.

În prezent, costul finanțării în sectorul energetic este estimat în România la aproximativ 7,6%. În scenariul unei retrogradări în categoria „junk”, acesta ar putea urca la 9,5-10%, ceea ce ar face ca numeroase proiecte să nu mai fie rentabile.

Capitalul merge acolo unde riscul este mai mic
Autorul analizei atrage atenția asupra unei percepții greșite care apare frecvent în spațiul public: aceea că investitorii vor continua să vină în România indiferent de context, deoarece țara dispune de resurse importante de gaze, hidroenergie, potențial solar și eolian.

În realitate, investitorii compară permanent oportunitățile din mai multe state.

Un fond internațional poate alege între România, Polonia, Cehia, Bulgaria sau Croația și va investi acolo unde raportul dintre profit și risc este mai avantajos.

Nu este nevoie ca România să devină o economie instabilă pentru a pierde investiții. Este suficient să fie percepută drept puțin mai riscantă decât statele vecine.

Investițiile care nu se fac astăzi vor lipsi peste zece ani

Consecințele unei astfel de evoluții nu ar apărea imediat.

Sistemul energetic ar continua să funcționeze, iar consumatorii nu ar observa peste noapte schimbări spectaculoase.

Problema este că proiectele amânate astăzi înseamnă capacități de producție care nu vor exista peste cinci sau zece ani.

În același timp, cererea de electricitate este estimată să crească puternic, pe fondul electrificării transporturilor, dezvoltării inteligenței artificiale, extinderii centrelor de date, utilizării pompelor de căldură și digitalizării economiei.

Dacă producția internă nu ține pasul cu această cerere, prețurile vor crește inevitabil.

Cum ajunge costul finanțării în factura fiecărui român

Potrivit analizei AEI, dobânzile mai mari nu rămân doar o problemă a investitorilor.

Lanțul este unul simplu:

• dezvoltatorii construiesc mai scump;
• băncile acordă credite mai costisitoare;
• distribuitorii își finanțează infrastructura la costuri mai mari;
• furnizorii cumpără energie mai scumpă;
• toate aceste costuri sunt transferate în final către consumatori.
• Rezultatul este o energie mai scumpă, care afectează întreaga economie.

Cum energia intră în costul aproape tuturor produselor și serviciilor, scumpirea ei poate alimenta inflația și poate reduce competitivitatea companiilor românești.

Ce s-ar putea schimba până în 2035

Modelarea realizată de Asociația Energia Inteligentă compară două scenarii: unul în care România își păstrează calificativul investițional și unul în care ajunge în categoria „junk”.

Diferențele sunt semnificative.

Dacă România își păstrează statutul de investment grade:

• între 14 și 16 GW de noi capacități energetice ar putea fi construite până în 2035;
• investițiile private ar putea ajunge la 25-30 miliarde de euro;
• importurile de energie ar reprezenta aproximativ 5-8% din consum;
• prețul energiei pe piața angro ar putea rămâne în jurul valorii de 110 euro/MWh.
• În scenariul unei retrogradări la „junk”:
• noile capacități energetice ar scădea la 8-10 GW;
• investițiile private s-ar reduce cu aproximativ 10-12 miliarde de euro;
• costul finanțării ar urca spre 10%;
• prețul energiei angro ar putea ajunge la 125-140 euro/MWh;
• importurile de energie aproape s-ar dubla, ajungând la 12-18% din consum;
• procentul gospodăriilor aflate în risc de sărăcie energetică ar putea crește de la 32% la 37%.

Cercul vicios care poate apărea

Dumitru Chisăliță avertizează că, în fața unor prețuri ridicate, autoritățile sunt tentate să intervină prin plafonări, taxe suplimentare sau modificări repetate ale legislației.

Pe termen scurt, astfel de măsuri pot reduce presiunea asupra consumatorilor.

Pe termen lung însă, ele transmit investitorilor semnalul că mediul de afaceri este impredictibil.

Consecința poate fi un cerc vicios: investițiile încetinesc, oferta de energie scade, prețurile cresc din nou, iar autoritățile sunt nevoite să intervină încă o dată.

România are resurse, dar are nevoie și de încredere

Autorul analizei subliniază că România are unul dintre cele mai diversificate mixuri energetice din Europa.

Țara dispune de hidroenergie, gaze naturale, energie nucleară, un potențial important pentru energie eoliană – inclusiv offshore –, dar și de resurse solare care ar putea transforma România într-un exportator regional de energie.

Totuși, aceste avantaje naturale nu sunt suficiente dacă investitorii nu au încredere în stabilitatea economică și legislativă.

„Investitorii nu cumpără doar potențial. Ei cumpără, înainte de toate, stabilitate”, concluzionează Dumitru Chisăliță.