Jurnalul.ro Ştiri Externe Scene sângeroase între imigranții aflați în centrul Belgradului

Scene sângeroase între imigranții aflați în centrul Belgradului

O persoană a murit şi alte două au fost grav rănite în urma unei încăierări între grupuri de migranţi, care a avut loc luni după-amiază în centrul capitalei Serbiei, Belgrad, transmite agenţia Xinhua. 

Potrivit unui comunicat emis de Ministerul de Interne sârb, au fost două ciocniri, ambele survenite într-o zonă din apropierea staţiei de cale ferată unde migranţii au ridicat o tabără. 

'Astăzi, pe strada Kamenicka din Belgrad a avut loc o confruntare între migranţi, în care au fost folosite cuţite. O persoană a murit în urma rănilor, în timp ce o alta a fost rănită şi transportată la urgenţă', se mai menţionează în text. 

Ulterior încă o persoană a fost rănită la cap şi în zona abdomenului în urma unei alte confruntări survenite în acelaşi perimetru. 

Conform comunicatului menţionat, până în prezent au fost arestaţi cinci migranţi care au luat parte la aceste confruntări, asupra lor fiind găsite cuţite. Ministerul de Interne sârb nu precizează însă ce a provocat incidentele. Potrivit presei, persoana decedată este un afgan. 

În urma închiderii rutei balcanice, folosite de migranţii veniţi mai ales din Orientul Mijlociu pentru a ajunge în vestul Europei, în Serbia au rămas blocaţi circa 6.000-7.000 de migranţi, majoritatea fiind pakistanezi şi afgani, care, spre deosebire de sirieni, de obicei nu primesc azil în statele Uniunii Europene. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri