Jurnalul.ro Ştiri Observator A plătit 2.000 de euro pentru a rămâne ilegal într-un stat Schengen, dar a fost prins la vamă

A plătit 2.000 de euro pentru a rămâne ilegal într-un stat Schengen, dar a fost prins la vamă

de Redacția Jurnalul    |   

Un bărbat din Republica Moldova a fost prins joi la vama Stânca, după ce a încercat să treacă cu un permis de ședere fals, cu însemne ale Poloniei. Acesta a plătit 2.000 de euro pentru documentul care îi oferea dreptul de a rămâne ilegal într-un stat Schengen.

Bărbatul, în vârstă de 25 de ani, s-a prezentat joi seara la controlul de frontieră ca pasager într-un autocar. Pe lângă pașaportul moldovenesc, el a arătat un permis de ședere care părea să fie emis de autoritățile poloneze. Polițiștii au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului și au făcut verificări suplimentare. Astfel, s-a constatat că permisul era fals și nu îndeplinea cerințele legale, informează Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.

Tânărul a declarat că a obținut permisul de la un cetățean moldovean pe care l-a cunoscut pe internet, explicând că avea nevoie de acesta pentru a putea continua să muncească în Polonia, deoarece dreptul său de ședere expirase.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a investiga infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei. La finalizarea cercetărilor, se vor lua măsurile legale corespunzătoare.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri