Potrivit unui proiect de lege promulgat marți, reintroducerea examenului de admitere la liceu, în plus față de distribuirea elevilor în baza rezultatelor de la evaluarea națională, și schimbarea modului în care se va susține examenul de bacalaureat, sunt doar câteva dintre schimbările ce vor apărea, în următoarea perioadă, la legislația educației.
Examen de admitere pentru liceu
Liceele, nu doar colegiile naționale, vor putea organiza concurs de admitere în clasa a IX –a a învățământului liceal.
Mai mult decât atât, potrivit formei modificate a viitoarei legi, examenul de evaluare națională rămâne obligatoriu.
Regula generală spune că, în baza rezultatelor de la evaluarea națională, absolvenții clasei a VIII-a vor fi repartizați la licee. Cu toate acestea, pentru maximum 50% din numărul de locuri atribuite prin planul de școlarizare, liceele vor putea organiza concurs de admitere în clasa a IX-a (doar pentru anumite specializări sau pentru toate specializările).
Mai mult decât atât, până la 10% dintre locuri vor fi ocupate fără concurs, pe baza rezultatelor obținute la evaluarea națională și, conform opțiunilor exprimate, prin repartiție computerizată, de către elevi cu dizabilități și/ sau cerințe educaționale speciale și de către elevi de etnie romă.
După organizarea concursului și repartizarea în urma acestuia, locurile rămase neocupate vor fi atribuite pe baza rezultatelor obținute la evaluarea națională, conform opțiunilor exprimate de elevi, prin repartiție computerizată, scrie avocatnet.ro.
Concursul de admitere va avea două probe, stabilite la nivelul unității de învățământ, care vor trebui să vizeze discipline aferente profilului sau specializării.
Admiterea la liceu și evaluarea națională organizată la finalul clasei a VIII-a se va desfășura după noile reguli începând cu generația de elevi care intră în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024.
Schimbări și la examenul de bacalaureat
Nu doar admiterea la liceu se va face diferit, ci vor apărea schimbări și în cazul examenului de bacalaureat.
În primul rând, apare bacalaureatul tehnologic și se introduce o probă ce vizează competențele de bază.
Absolvenții învățământului liceal vor primi diploma de absolvire, foaia matricolă și, după caz, un certificat de calificare profesională de nivel 3 sau 4, parte a portofoliului educațional, care atestă finalizarea studiilor liceale și care conferă dreptul de acces, în condițiile legii, pe piața muncii.
La fel ca acum, absolvenții învățământului liceal care vor susține și promova examenul național de bacalaureat vor primi diplomă de bacalaureat, care le dă dreptul de acces în învățământul superior.
În plus, apare o probă scrisă, obligatorie, pentru evaluarea competentelor de bază, complementare profilului.
Pentru profilul umanist, filiera teoretică, proba scrisă va viza evaluarea cunoștințelor la matematică/ fizică/ chimie/ biologie, în timp ce pentru profilul real, filiera teoretică, proba scrisă va avea scopul evaluării competențelor de bază, la alegere, la una dintre disciplinele: istorie, geografie, logică, psihologie, sociologie, economie, filosofie sau religie.
Pe lângă proba privind competențele de bază, examenul de bacalaureat va mai avea și o probă orală de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (plus maternă, după caz), probă scrisă la Limba și literatura română sau maternă, două probe de evaluare a competențelor lingvistice la două limbi de circulație internațională și două probe scrise, obligatorii, specifice profilului sau specializării, pe baza standardelor naționale de evaluare.