Jurnalul.ro Ştiri Externe Zece schiori, salvaţi după ce o avalanşă a lovit o pârtie de schi în Austria

Zece schiori, salvaţi după ce o avalanşă a lovit o pârtie de schi în Austria

de Redacția Jurnalul    |   

Toţi cei zece schiori despre care se credea că au fost surprinşi de o avalanşă pe o pârtie în regiunea Arlberg din Austria au fost găsiţi, a anunţat poliţia luni dimineaţă, anunță DPA.

Patru persoane au fost rănite, una dintre acestea este în stare gravă.

Iniţial, autorităţile au presupus, pe baza unei înregistrări video făcute de un martor, că circa 10 schiori ar fi fost îngropaţi de avalanşa care s-a produs duminică. Cu toate acestea, şase persoane nu au fost afectate.

''Se poate presupune că nu mai sunt alte persoane dispărute'', a spus poliţia într-un comunicat.

''O căutare de siguranţă va fi realizată luni pentru clarificarea definitivă'', au mai precizat autorităţile.

O echipă de circa 200 de voluntari, însoţiţi de câini de căutare şi mai multe elicoptere, au fost mobilizaţi duminică pentru a participa la eforturile iniţiale de salvare.

Potrivit poliţiei, avalanşa a ajuns la o pârtie din zona pentru schi de la vârful Trittkopf, în apropiere de Lech, care are o altitudine de 2.700 de metri. Avalanşa s-a produs aproximativ la ora locală 15:00 (14:00 GMT) duminică. 

Subiecte în articol: schiori salvati
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri