Cinci oameni legați cu lanțuri au fost eliberați din sclavie ieri, în comuna Berevoești, din județul Argeș, în urma unei acțiuni DIICOT susținute de efective masive ale Poliției și Jandarmeriei. Peste 40 de persoane au căzut în robie, din 2008 încoace, în această localitate, dar o anchetă a început abia acum 6 luni.
Stăpânii de sclavi erau membrii mai multor familii care păcăleau sau pur și simplu răpeau persoane vulnerabile – cu dizabilități, foarte sărace sau minori - pe care le puneau apoi la muncă forțată. Sclavii din Berevoești erau siliți să măture în curte, să spele rufe, să îngrijească animale, să taie ilegal arbori din pădurile din apropierea localităţii. Anchetatorii spun că victimele erau hrănite cu resturi alimentare și erau legate cu lanţuri sau chingi sau încuiate pe timpul nopţii, ca să nu fugă. Victimele erau biciuite, lovite cu palmele, pumnii și picioarele, fiind supravegheate permanent de către membrii grupărilor. Unor victime li se aplicau tratamente umilitoare: erau dezbrăcate complet şi udate alternativ cu apă rece şi caldă, erau legate de mâini şi picioare şi puse să mănânce de pe jos, erau puse să se bată între ele pentru amuzamentul stăpânilor. De asemenea, există suspiciunea că unele victime au fost violate sau abuzate sexual.
40 de suspecți au fost reținuți ieri, împotriva lor începând urmărirea penală. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost găsite şi ridicate suma totală de 228.000 de lei, aproape un kilogram de bijuterii din aur, nouă drujbe şi trei autoutilitare.