Jurnalul.ro Ştiri Educatie Școala pentru părinți, soluție la delincvența juvenilă. Cursuri și consiliere pentru a-și stăpâni copiii

Școala pentru părinți, soluție la delincvența juvenilă. Cursuri și consiliere pentru a-și stăpâni copiii

de Diana Scarlat    |   

Pe fondul scăpării de sub control a copiilor din noile generații, a fost lansat un program prin care părinții vor fi chemați la școală. Consilierii școlari, în mare parte psihologi, vor preda cursuri pentru părinți și le vor oferi consiliere, pentru a-i ajuta să-și stăpânească propriii copii.

Programul va fi lansat în județul Bihor, de săptămâna viitoare, iar pe baza rezultatelor se va putea face o primă evaluare a situației. Problemele grave ale elevilor sunt legate de bullying, violență, consum de stupefiante și dependența de tehnologie, iar școala nu mai reușește să facă față situației. Școala pentru părinții din Bihor va arăta și în ce măsură sunt interesați aceștia să participe la întâlniri cu specialiștii din sistemul de învățământ, pentru a-și înțelege și educa mai bine copiii.

Statisticile sunt îngrijorătoare, în privința creșterii numărului de acte de violență în școli. De la aproximativ 2.000 de cazuri de violență pe an, la nivelul anului 2015, s-a ajuns la circa 10.000, anul trecut. Poate fi și o problemă de raportare, dacă ținem cont de faptul că până acum 10 ani nu se făceau prea multe plângeri și problema nu era dezbătută frecvent în spațiul public, însă cazurile care au apărut în ultimul timp arată că situația e scăpată de sub control. 

Un exemplu recent este cel al elevilor de la un liceu din București care au ajuns la spital, săptămâna trecută, după ce un coleg al lor, din clasa a IX-a, a pulverizat în clasă spray lacrimogen. Nici măcar nu este un caz unic, în ultimii 15 ani fiind mai multe situații similare la școlile și liceele din țară.

În ultimii ani au fost și situații în care elevii și-au atacat profesorii. Cel mai recent caz - de la care au pornit multe dezbateri legate de posibilitățile reale ale cadrelor didactice de a mai stăpâni clasele la care predau - este al unei profesoare de limba engleză, din județul Prahova, filmată de copii, în timp ce o batjocoreau, în clasă, anul trecut. Dar au fost și profesori bătuți de elevi sau copii care au mers la școală cu spray paralizant și chiar cu arme albe în genți. O situație care a stârnit scandal a fost la clasa a VI-a, într-o școală din comuna Jilava, unde polițiștii au descins pentru a percheziționa elevii, după ce s-au depus mai multe plângeri legate de amenințarea cu cuțite și spray-uri lacrimogene.

Situația consumului de droguri a ajuns, de asemenea, să fie scăpată de sub control, iar cadrele didactice nu sunt suficient pregătite pentru a răspunde cererii de a depista și raporta elevii care au semne ale consumului de substanțe psihoactive. La toate aceste situații se adaugă o creștere alarmantă a bullying-ului și a dependenței de tehnologie a unui număr din ce în ce mai mare de elevi.

Proiectul bihorean se poate extinde

Părinții ar putea avea un rol important în diminuarea acestor fenomene din școala românească. Pe asta mizează noile proiecte care propun „școala pentru părinți”. Începând din 26 februarie, imediat după ce elevii se vor întoarce din vacanța de schi, cursurile pentru părinți vor începe în 59 de școli din Bihor, atât din mediul urban, cât și din mediul rural. Aproape 4.000 de părinți ar putea fi consiliați și informați de consilierii școlari – cu simpla condiție să participe la aceste cursuri, programul fiind denumit „Școala părinților de azi”.

Consilierii școlari sunt și psiholgi, astfel încât ar putea acorda un sprijin real celor care au pierdut controlul asupra copiilor lor și vor susține inclusiv cursuri pe diverse teme - controlul furiei, comunicarea cu preșcolarii și școlarii, problemele dependenței de droguri sau de tehnologie. Proiectul este implementat de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Bihor. Există programe de consiliere pentru elevi și părinți la toate centrele județene, însă la Bihor este prima astfel de chemare la școală a părinților, care ar putea fi implementată apoi și în restul țării.

Lecții în funcție de vârsta copiilor

Au fost listate 38 de grădinițe, școli primare și gimnaziale și 13 licee la care învață circa 1.000 de copii și adolescenți din mediul rural, restul fiind din orașe. Proiectul prevede chemarea la școală a părinților prin intermediul diriginților, educatorilor sau învățătorilor, pentru a se înscrie la cursurile care se vor desfășura pe mai multe niveluri, în fiecare unitate școlară. La final va fi redactat și un ghid cu nevoile părinților în urma discuțiilor cu psihologii. 

Cursurile vor dura până în luna iunie. Părinții copiilor de la grădinițe se vor putea înscrie la cursuri precum: „Să ne înțelegem și pe noi înșine”, „Căsuța cu resurse – Coreglarea şi autoreglarea emoţională şi comportamentală”, „Strategii şi resurse eficiente în dezvoltarea autoreglării la copii”, „Managementul stresului” sau „Controlul furiei”. Părinții elevilor de clasele primare, gimnaziale și liceale vor avea la dispoziție cursuri precum: „Despre noi ca și părinți”, „Despre comunicarea cu copiii noștri”, „Despre conflicte și alte provocări în familie”, „Despre copii și anturajul lor”, „Despre dependența de tehnologie”, „Prevenim Bullying-ul”, „Despre consumul de alcool, droguri și altele”. Chestionarele de feedback se vor aplica în luna iunie, iar rezultatele se vor da în august.

Vor preda 65 de profesori și consilieri școlari care vor lucra și la elaborarea ghidului ce va putea fi folosit la viitoarele proiecte ale CJRAE Bihor, dar și în alte județe, dacă vor dori să preia această inițiativă.

Victimele muncii în străinătate

Cea mai gravă situație este a copiilor și a adolescenților care nu au părinți disponibili pentru consiliere și cursuri. Un studiu al Organizației Salvați Copiii arată că, în anul 2022, 13,8% dintre copii au avut cel puțin unul dintre părinți la muncă în străinătate. Prin extrapolare la populația de copii de referință (3.896.943) s-a estimat că aproximativ 536.000 de copii au avut cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate în perioada iunie 2021-iunie 2022. Dintre aceştia, aproximativ 184.000 de copii sunt total lipsiţi de îngrijirea directă a părinţilor, având ambii părinţi sau părintele unic susţinător de familie plecat la muncă în străinătate. Cei mai mulți dintre ei sunt printre victimele bullyingului, consumului de stupefiante și de alcool sau abandonează școala.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri