Jurnalul.ro Ştiri Externe Școlile din Italia se redeschid. Directorii răspund penal de îmbolnăvirea elevilor

Școlile din Italia se redeschid. Directorii răspund penal de îmbolnăvirea elevilor

Școlile din Italia vor fi redeschise. Directorii de şcoală sunt responsabili cu prevenirea infecţiei în instituţia pe care o conduc. În cazul izbucnirii unui focar, autorităţile pot deschide o anchetă penală în unitatea de învățământ.

Elevii vor studia în bănci individuale, vor fi mai puțin în clase și vor purta măști de protecție. Vor trebui să respecte distanţa socială şi să-şi dezinfecteze mâinile des.

La primul caz depistat, toată clasa va intra în carantină, potrivit unei circulare a Ministerului italian al Educaţiei.

Din acest motiv, presiunea pe dascăli este foarte mare. 

„Trăim o situaţie în care te zbaţi ca să reuşeşti totul, însă nu depinde numai de noi”, spune directoarea școlii „I.C.Giudice Rosario Livatino” din Roccalumera, Sicilia, Mirella Guță.

Părinţii însă cred în abilităţile profesorilor de a-i feri pe copii de contagiere, este de părere Nedelea Chirichiţa, mamă a doi elevi la o şcoală din Roma.

„Noi ne bazăm pe faptul că stau la distanţă, învățând în monobănci, şi pe atenţia învăţătorilor. Am avut încredere în ei”, povestește Nedelea Chirichiță.

Mediafax

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri