Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în săptămâna 31 octombrie – 07 noiembrie valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.
În săptămâna 07 noiembrie – 14 noiembrie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare la nivelul întregii țări.
În săptămâna 14 noiembrie – 21 noiembrie temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cele normal.
În săptămâna 21 noiembrie– 28 noiembrie, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la munte, în centru, sud și est, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale, precizează meteorologii.
(sursa: Mediafax)