Jurnalul.ro Ştiri Educatie Se deschide Salonul de Carte Bookfest 2018, la Romexpo

Se deschide Salonul de Carte Bookfest 2018, la Romexpo

Salonul de Carte Bookfest 2018, care reuneşte peste 150 de edituri participante şi are ca invitat de onoare SUA, se va deschide miercuri, în pavilionul B2, de la Romexpo. 

Desfăşurată timp de cinci zile, în perioada 30 mai - 3 iunie, pe o suprafaţă cu 50% mai mare decât în anii trecuţi, de peste 15.000 mp, ediţia din acest an a Bookfest prilejuieşte întâlnirea cu nume de prestigiu ale culturii noastre - Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Radu Paraschivescu, Varujan Vosganian, Vintilă Mihăilescu, Andrei Pleşu, Tatiana Niculescu, dar şi procurorul general al României, Augustin Lazăr, fiind doar câteva dintre personalităţile care marchează agenda salonului. 

Potrivit organizatorilor, pentru împătimiţii de lectură circa un milion de cărţi vor fi oferite la această ediţie, cu reduceri care merg până la 80% din preţul de copertă, câteva sute de evenimente, proiecţii de filme şi lansări de carte de care publicul se poate bucura în cele cinci zile de Bookfest. 

Participarea SUA din acest an, ca invitat de onoare, se desfăşoară sub motto-ul "Celebrating the South" şi prilejuieşte publicului român întâlnirea cu autori americani din diverse domenii. Astfel, vizitatorii Bookfest se vor întâlni cu romancierul şi dramaturgul Domnica Rădulescu - stabilită în SUA din 1983, atunci ca refugiat politic; poeta şi autoarea de romane istorice Sarah Kennedy; poeta Tara Skurtu, stabilită la Bucureşti, şi Sucheta Rawal - apreciată autoare de cărţi pe teme culinare şi jurnale de călătorie. 

În acest cadru, Editura Humanitas va organiza joi, în cadrul programului "Statele Unite ale Americii, ţară invitată de onoare" un eveniment dedicat seriei de autor Matei Călinescu şi ediţiei americane a volumului "Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter", publicată recent de prestigioasa editură New York Review Books (NYRB) Classics. La eveniment vor participa Radu Paraschivescu, Adriana Călinescu, soţia scriitorului, Ion Vianu, Lidia Bodea, coordonatoarea seriei de autor Matei Călinescu şi director al Editurii Humanitas. Cu acest prilej, ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, îi va aduce un omagiu, în acest context, celui ce i-a fost profesor - scriitorul Matei Călinescu. 

Tot joi, pe scena Arena, de la ora 17,00, procurorul general Augustin Lazăr vine pentru al doilea an consecutiv la Bookfest ca să prezinte un nou volum, pe care l-a coordonat împreună cu Mircea Duţu şi Ovidiu Predescu, "Protecţia juridică a patrimoniului cultural şi natural", volum dedicat Centenarului Marii Uniri, dar şi Anului european al patrimoniului cultural. Andrei Pleşu, cel care semnează "Cuvântul de însoţire" al cărţii, va fi, de asemenea, prezent la eveniment pentru a vorbi despre volum. 

Copiii vor avea propriul lor Bookfest - Bookfest Junior, un spaţiu dedicat exclusiv lansărilor şi evenimentelor pentru cei mici, în acest spaţiu, cât şi la standurile proprii. Editurile Arthur, Booklet, Cartea Copiilor, Cartier, Casa, Casa Radio, Corint Junior, Curtea Veche Publishing, Diana, Frontiera, Humanitas/Colţul H Junior, Integral, Litera, Nemi, Niculescu, Polirom, TREI / Pandora M, dar şi distribuitori de carte pentru copii precum Maya's Amazing Bookland (distributor Usborne) au pregătit pentru cei mici zeci de lansări de carte, ateliere şi evenimente interactive menite să-i familiarizeze cu minunata lume a cărţilor. 

În ceea ce priveşte noutăţile pregătite pentru această ediţie de editurile participante, oferta este extrem de diversă. Astfel, editura Curtea Veche Publishing îi va aştepta pe cititori cu titluri noi din categoriile: beletristică, biografii, dezvoltare personală şi psihologie practică, dar şi cărţi pentru copii. Vizitatorii vor putea beneficia de promoţia 2+1 la majoritatea titlurilor, inclusiv la noutăţi, dar şi de reduceri mari (între 30% şi 80%) la peste 600 de titluri iar pachetele de cărţi vor avea şi ele 20% reducere. 

Editurile Humanitas şi Humanitas Fiction vor expune peste 1.000 de titluri ce vor putea fi achiziţionate la reducere generală de 10%, dar ediţiile de colecţie vor beneficia şi ele de reduceri speciale. Humanitas Fiction celebrează SUA - invitatul de onoare Bookfest 2018 lansând volumul premiat cu Man Booker Prize în 2017, "Lincoln între vieţi", de George Saunders, carte tradusă de Radu Paraschivescu şi care va fi prezentată sâmbătă, de la 12,30. 

Şi la standul editurii Nemira de la Bookfest vor putea fi găsite circa 1.000 de titluri cu reducere generală de 20%, iar pachetele promoţionale vor putea fi achiziţionate la stand cu reduceri de până la 35%. 

Editura Polirom a pregătit şi pentru această ediţie Bookfest un extrem de bogat calendar de lansări ale autorilor români şi străini, care acoperă o gamă extrem de variată de domenii, de la eseistică şi istorie, până la sociologie, ficţiune şi cărţi pentru copii. 

La standul editurii Litera vor fi disponibile peste 1.000 de titluri, dintre care 400 noi, printre care "Ordinea de zi", de Éric Vuillard, carte recompensată în 2017 cu cel mai prestigios premiu literar francez - premiul Goncourt, sau volumul "Omul suspendat", al autorului Saul Bellow, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1976. 

De 1 iunie, Litera mică pregăteşte o serie de surprize şi evenimente pentru cei mai mici dintre cititori. Printre noutăţi se vor afla, în premieră la Bookfest, şi bestseller-urile clubului de carte dedicat copiilor şi adolescenţilor - Clubul Printre Litere: "Poveşti de seară pentru fete rebele 2", noile apariţii din colecţia Micul Zen: "Motoraş, un iepuraş fără astâmpăr"; "Nu mi-e somn!; Mă relaxez cu Anda, micuţa panda!" şi "Rina Ursulina e furioasă", dar şi "Pookie puiul mamei" din seria Aventuri de la Ham Hotel. 

Peste 400 de titluri vor putea fi găsite şi la standul editurii Vremea, iar reducerile sunt de 20% la absolut toate titlurile. Editura Niculescu vine la Bookfest cu peste 500 de titluri, reduceri între 20 - 50% la orice titlu, 50% reducere la titluri din Colecţia de Dezvoltare Personală, pachete promoţionale la preţuri speciale şi o varietate de titluri interesante, disponibile la preţuri unice de 5 şi 10 lei. Vizitatorii vor găsi la stand o zonă dedicată cărţilor în limba engleză, titluri noi şi reduceri substanţiale de până la 50% la cărţile Oxford University Press. 

La fel ca la toate evenimentele Bookfest, intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât şi la toate evenimentele şi proiectele interactive programate pe durata acestuia. Programul de vizitare va fi: miercuri, 30 mai - 10,00-20,00; joi, 31 mai - 10,00-20,00; vineri, 1 iunie - 10,00-21,00; sâmbătă, 2 iunie - 10,00-21,00; duminică, 2 iunie - 10,00-20,00. 

Salonul Internaţional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi al Ambasadei Statelor Unite ale Americii din Bucureşti. Pentru al treilea an consecutiv, Bookfest este organizat sub înaltul patronaj al preşedintelui României. AGERPRES

 

Subiecte în articol: Salonul de Carte Bookfest 2018
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri